Ghioceii au fost flori de primăvară obişnuite, până nu a început comercializarea lor

20 03 2021 LC INFO 1

În fiecare an, la început de primăvară sunt distruse circa 20 milioane de ghiocei şi alte plante, care înfloresc anume în această perioadă a anului, a comunicat preşedintele Consiliului Ecologic Naţional al Ucrainei, Oleksandr Cisteakov. Este o daună mare, cauzată mediului înconjurător.

Ghioceii şi alte prime flori de primăvară au fost obişnuite, până nu a început comercializarea lor. Persoanele care le  culeg din păduri şi din rezervaţiile naturale nu conştientizează faptul că „businessul lor sezonier” poate cauza dispariţia acestor minunate flori.  Viaţa primelor flori de primăvară este foarte scurtă – ele înfloresc doar câteva săptămâni. În această perioadă de timp ele trebuie să acumuleze substanţele nutritive necesare, să facă şi să lase seminţe. Iar pentru ca din seminţe să crească noi flori trebuie să treacă trei sau chiar cinci ani. Funcţiile de regenerare şi înmulţire a ghioceilor le revin bulbilor. Dacă florile sunt rupte, bulbii nu pot acumula substanţele nutritive şi pier.

Ecologiştii cer ca să fie aplicate măsuri mai drastice faţă de persoanele care se ocupă cu comercializarea primelor flori de primăvară. Majoritatea lor sunt incluse în Cartea Roşie a Ucrainei şi pentru a nu pune în pericol existenţa lor, e de dorit să le admirăm în sânul naturii, acolo unde ele se simt cel mai bine, relevă Serviciul de presă al Consiliului Ecologic Naţional.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com.

 

 

Добавить комментарий