Sportul, în general, şi fotbalul, în deosebi, este în stare să unească societatea. Cu câte emoţii şi speranţe au aşteptat cetăţenii ucraineni seara zilei de 3 iulie, când în sferturile de finală ale Euro-2020 Naţionala noastră urma să se întâlnească pe arena Stadionului Olimpic din Roma cu Naţionala Angliei! Pe pieţele din oraşele mari şi mici din Ucraina au fost instalate ecrane mari pentru ca suporterii locali să poată privi meciul, să simtă într-un fel atmosfera din tribunele stadionului din capitala italiană.
Evoluarea Naţionalei Ucrainei la Campionatul European de Fotbal – cu zigzaguri, urcuşuri şi căderi, nenoroc şi noroc – poate fi considerată istorică, doar ea pentru prima dată s-a calificat în optimile şi apoi în sferturile de finală ale unor astfel de competiţii. Echipa ucraineană, după declaraţiile antrenorului principal, Andrii Şevcenko, şi căpitanului Andrii Yarmolenko, s-a pregătit serios pentru meciul cu Naţionala Angliei, dar planul pentru joc a devenit ineficient chiar în debutul meciului, când în minutul 4 englezii au deschis scorul. În continuare Gheorghi Buşcian, inclus în topul celor mai buni portari ai Euro-2020, n-a putut salva echipa ucraineană de încă trei goluri ale englezilor. Scorul categoric de 4:0 a pus capăt „frumosului basm ucrainean” de la acest campionat. Fotbaliştii ucraineni s-au consolat cu gândul că echipele atât de puternice ale Franţei, Olandei, Germaniei şi Portugaliei au părăsit campionatul mai înainte. Un antrenor străin bine cunoscut în Ucraina a opinat că fotbaliştii ucraineni şi-au preamărit capacităţile şi din această cauză au suferit o înfrângere atât de dureroasă. Andrii Şevcenko, în cadrul conferinţei de presă după meciul cu Anglia, a continuat să afirme că fotbaliştii noştri au jucat bine, însă au cedat în faţa uneia dintre cele mai puternice echipe din lume. Suporterii, în reţelele de socializare, i-au amintit imediat lui Şevcenko despre legendarul Valeri Lobanovski, care niciodată nu se arăta a fi mulţumit de echipa pe care o antrena – fie „Dinamo” Kiev, fie selecţionata URSS sau a Ucrainei, chiar în meciurile de triumf. În afară de aceasta, Lobanovski afirma că şanse există, chiar atunci când ele nu există. Lui Andrii Şevcenko i s-au adus învinuiri că el nu i-a scos pe teren pe tinerii de pe banca de rezervă, să miroase măcar iarba de pe gazon. Dar nu putem să nu fim de acord cu Andrii Şevcenko, discipolul aceluiaşi Valeri Lobanoski, care a conchis că pentru a avea o selecţionată puternică, puternic trebuie să fie campionatul intern şi câţi mai mulţi fotbalişti ucraineni să evolueze în campionatele-top de pe continent.
Unii suporteri consideră că Ucraina n-a pierdut, Ucraina, pur şi simplu, n-a câştigat în faţa Angliei. Speranţa a fost mare, milioanele de suporteri le sunt recunoscători fotbaliştilor noştri pentru frumoasa sărbătoare dăruită. Aceasta se poate citi din privirile spectatorilor, adunaţi în faţa ecranului din centrul Nouă Suliţei şi Cernăuţiului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com