Istoricul zilei: 5 iulie

5 07 2021 LC IST 1

Anul 1687. A fost publicată pentru prima oară lucrarea „Principiile matematice ale filozofiei naturale” de Isaac Newton , în care autorul a enunțat legile mișcării și legea atracției universale. Conține formularea legilor de mișcare a corpurilor (cunoscute frecvent și ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum și Legea atracției universale. Tot în această lucrare Newton explică atât matematic, cât și fizic legile mișcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observațiilor astronomice personale ale acestuia.

5 07 2021 LC IST 5

Anul 1918. S-a înfiinţat, la Washington, „Liga sociala română”, organizaţie care îşi propunea influenţarea opiniei publice americane în problema unirii Transilvaniei cu România.

Anul 1920. A început „Conferința de la Spa”  privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1 la sută din totalul reparaţiilor germane şi 10,55 la sută din cele orientale (de la Ungaria, Austria şi Bulgaria).

Anul 1941. Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți de trupele Armatei Roşii. Bătălia de la Cernăuţi s-a desfăşurat la scurt timp după angajarea armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial. Ofensiva s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 iulie 1941, iniţial spre Storojineţ, batalioanele 1 si 2 vânători de munte din Brigada 1 mixtă munte ajungând pe Siret, după care, printr-o manevră îndrăzneaţă, au trecut râul prin vad (podurile fuseseră distruse de inamic). Apoi au eliberat oraşul şi au constituit un cap de pod la nord de râu. La 5 iulie, pentru a nu se permite forţelor sovietice să se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuţi cu batalioanele Brigăzii 1 mixtă munte (la flancul stâng) şi Brigăzii 4 mixtă munte (la flancul drept), precum şi executarea unei manevre spre Fântâna Albă, cu un detaşament din Brigada 4 mixtă munte, în spatele şi flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unităţile Brigăzii 1 mixtă munte  au pătruns în după-amiaza zilei în capitala istorică a Bucovinei.

5 07 2021 LC IST 7

Anul 1943. A început Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, care desăvârşeşte cotitura radicală în desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942. Bătălia de la Kursk a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat eficient acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului.

5 07 2021 LC IST 6

Anul 2014. Armata ucraineană eliberează de sub ocupaţia rusă oraşele Sloveansk şi Kramatorsk.

Anul 2014. A plecat la cele veşnice ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kievului şi întregii Ucraine Volodymyr (Viktor  Sabodan). Ultimii ani ai preafericitului părinte au fost umbriţi de boala grea şi de lupta internă în cadrul Bisericii. În pofida acestor greutăţi, Mitropolitul Volodymyr a rămas fidel Bisericii şi până în ultima clipă a vieţii s-a rugat pentru soarta Ucrainei.

5 07 2021 LC IST 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий