Istoricul zilei: 10 iulie

10 07 2021 LC IST 1

Anul 1466. Încep lucrările de construcţie la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Stefan cel Mare, ridicată după cucerirea cetăţii Chilia. Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită de Mihai Eminescu „Ierusalimul Neamului Românesc”. Mănăstirea se află la 33 kilometri nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Conform Letopiseţelor putnene şi Cronicii moldo-polone, la 10 iulie 1466 a început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, concepută în plan triconic dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa. Pe 15 septembrie Ştefan cel Mare a cumpărat satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloţi tătăreşti şi l-a dăruit Mănăstirii Putna, a cărei construcţie abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donaţii pentru gloriosul său aşezământ religios.

10 07 2021 LC IST 5

Anul 1606. Simion Movila devine domn al Moldovei. Simion Movilă a fost Domn al Munteniei din octombrie 1600 – până la 3 iulie 1601, și din august 1601 – până în august 1602. Devine domn al Moldovei pe 10 iulie 1606 şi rămâne pe tron până la 24 septembrie 1607. I-a luat locul fratelui său Ieremia Movilă în iulie 1606, după moartea acestuia, reușind să fie recunoscut și de sultan. Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. A fost înmormântat la Mănăstirea Sucevița.

10 07 2021 LC IST 6

Anul 1651. În apropierea de localitatea Beresteciko (în prezent regiunea Volyn a Ucrainei) s-a încheiat Bătălia de la Beresteciko între oastea căzăcească a lui Bogdan Hmelniţki şi cea poloneză. Oastea lui Bogdan Hmelniţki a fost înfrântă şi în septembrie acelaşi an a fost semnat Acordul de la Bila Ţerkva destul de greu pentru ucraineni.

10 07 2021 LC IST 7

Anul 1774.  A fost semnat Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, localitate aflata  în Dobrogea de sud, prin care s-a pus capăt  Războiului  ruso-turc început în 1769. Prevederile tratatului, contrar  pretenţiilor Imperiului Rus, care cerea Oceakov-ul, întreaga Moldovă şi Muntenia (Ţara Românească), s-au mărginit în cedarea către  ruşi a  Kerci-ul şi Enicale, precum şi la proclamarea  tătarilor  din Crimeea independenţi de Turcia. După Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi Moldova şi Muntenia, rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti. Ţara Românească şi Moldova sunt scutite de plata haraciului timp de doi ani. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în Principatele Române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus va exercita  un  un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române.

10 07 2021 LC IST 8

Anul 1878.  Pentru prima dată într-un meci de fotbal de la Londra a răsunat fluierul. Arbitru era un poliţist şi când pe teren a început o încăierare, acesta a fluierat. De atunci arbitrii se folosesc de fluiere.

Anul 1943. Armatele anglo–americane debarcă în insula Sicilia, deschizând un nou front în cel de-al Doilea Război Mondial (Operațiunea Husky).

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий