Istoricul zilei: 13 iulie

13 07 2021 LC IST 5

Anul 1866. A fost promulgată Constituţia României,   alcătuită după modelul celei belgiene, rămasă în vigoare, cu unele revizuiri şi modificări, până în 1923.  Constituţia din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României şi a fost adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I, fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I. Constituţia transformă România în monarhie constituțională ereditară și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).

A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice. A fost considerată una din cele mai democratice constituții din Europa acelui timp. Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituţiei din 1923, după săvârşirea Marii Uniri.

13 07 2021 LC IST 6

Anul 1908. Femeile concurează pentru prima dată la Jocurile Olimpice moderne.

Cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Londra, Anglia în perioada 13 iulie – 31 octombrie 1908. Deoarece oficialitățile grecești insistau în dorința ca întrecerile olimpice să aibă loc numai pe pământ grecesc, CIO a făcut o concesie și a aprobat organizarea la Atena a unei ediții jubiliare, în 1906, pentru a sărbători împlinirea a 10 ani de la reluarea Jocurilor Olimpice. Ulterior, rezultatele înregistrate cu această ocazie au fost considerate ca neoficiale iar Olimpiada de la Londra considerată cea de-a patra ediție.

Anul 1930. Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay în perioada 13 iulie-30 iulie. Au participat treisprezece echipe, șapte din America de Sud, patru din Europa și două din America de Nord. Reprezentativa României a învins în ziua de 14 iulie 1930 selecţionata Peru, cu scorul de 3-1. Secretarul Federației Române de Fotbal, Octav Luchide, a fost cel care a înscris România la Cupa Jules Rimet, Carol al II-lea s-a ocupat personal de constituirea lotului și de a face posibilă expediția fotbaliștilor români, Rudy Wetzer a fost căpitanul echipei și cel care a ținut un Jurnal de Călătorie, antrenor a fost Costică Rădulescu iar Nicolae Covaci era la prima din cele trei participări ale sale la Cupa Mondiala. Adalbert Deșu a marcat primul gol al României la un Campionat Mondial, iar la întoarcere, Gara de Nord din București era plină de oameni veniți pentru a-i aclama pe tricolori. Uruguayul a învins în finală în fața a 93.000 de spectatori cu scorul de 4-2 echipa Argentinei și a devenit astfel prima campioană mondială.

13 07 2021 LC IST 7

Anul 1945. A fost transportată prima bombă atomică în deșertul din New Mexico, fiind pregătită pentru primul test al unei bombe atomice care a avut loc două zile mai târziu.

13 07 2021 LC IST 8

Anul 1995. Republica Moldova a semnat documentele de aderare la  Consiliul Europei, devenind, oficial, cel de-al 35-lea membru al organizaţiei.

13 07 2021 LC IST 9

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий