Anul 70 e.n. Armata Romană distruge al doilea Templu de la Ierusalim. Cu puțin timp înainte de luna plină din primăvara anului 70 d.Hr. Titus se află în fața Ierusalimului, cu o forță militară uriașă. Pe toate străzile și pe toate drumurile se îndreaptă spre oraș coloane cum Iudeea nu a mai văzut nicicând. Se apropie legiunile V, X, XII și XV, însoțite de cavalerie, trupe de geniu și alte trupe auxiliare, aproape 80.000 de oameni. Pentru a izola orașul ermetic, Titus poruncește construirea unei „circumvallatio”. Din pământ se construiește, zi și noapte, un zid uriaș, înalt, care cotește amplu în jurai Ierusalimului, întărit prin treisprezece construcții fortificate, păzit de un lanț dens de santinele. Dacă până acum, în timpul nopții și pe căi ascunse, prin tuneluri sau șanțuri s-au mai putut căra provizii și alimente în oraș, acum „circumvallatio” întrerupe și această ultimă și sărăcăcioasă aprovizionare. Fantoma foamei ține în gheare orașul suprapopulat de pelerini, moartea seceră o recoltă înfricoșătoare.
În luna august a anului 70 legionarii romani și-au înălțat drapelele în zona sacră a evreilor și au adus jertfe în fața lor. Deși jumătate de Ierusalim se află în mâinile dușmanului, deși – asemenea unor semne prevestitoare de rău — din Templul arzând se ridică sumbre coloane de fum, zeloții nu se predau. În septembrie sunt trecute și aceste ziduri, cucerite ultimele bastioane; rezistența este înfrântă definitiv. Pierderile umane ale iudeilor sunt inimaginabil de mari. În timpul asediului s-au aflat în cetate, conform datelor lui Tacit, 600 000 de oameni. Josephus notează ca număr al prizonierilor, fără a socoti și crucificații și spintecații, 97.000 și adaugă că pe o singură poartă iudeii au scos într-un interval de trei luni 115.800 de cadavre.
Deasupra ruinelor, pustiului și deznădejdii din Templul Ierusalimului, pe care, sub amenințarea pedepsei cu moartea, nimeni nu avea voie să calce, împăratul Adrian ridică o nouă colonie romană: Aelia Capitolina. Priveliștea unei colonii străine pe pământul sacru al culturii iudaice provoacă încă o dată o rebeliune deschisă.
Anul 1854. În satul Zanki din ţinutul Cernighiv s-a născut eminenta actriţă ucraineană Maria Zankoveţka. În 1876 ea a debutat pe scena Teatrului din Nijyn. Succesul ei de creaţie a început în 1882, când a fost angajată la Teatrul orăşenesc din Elisavetgrad (actualmente Kropyvnyţki), condus de Marko Kropyvnyţki. Apoi a activat şi în alte trupe teatrale renumite din Ucraina. Rolurile ei celebre sunt cele ale Natalkăi din „Natalka Poltavka”, Haritinei şi Sofiei din „Argata” şi „Nefericita”, Asei din „Ţiganca Asa” etc.
Maria Zankoveţka a reuşit să se filmeze şi în filme: „Natalka Poltavka” (1909) şi „Ostap Bandura” (1923). Legendara artistă a decedat la Kiev în 1934.
Anul 1866. S-a născut Gheorghe D. Mărdărescu, general roman. Gheorghe D. Mărdărescu (1866-1938) a participant la Bătălia de la Oituz şi la Campania din Ungaria, decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa a III-a pentru acţiunea contra regimului bolşevic al lui Béla Kun. A fost Ministru de Război între anii 1922-1926.
Anul 1916. A fost semnat Tratatul de alianţă între România şi Antanta. Acesta a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei, având ca obiect principal intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial. Acordul a fost semnat la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu. de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.
Principalele prevederi ale acordului erau recunoașterea de către Antanta a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat, precum și de a fi tratată similar în cadrul conferințelor de pace ca și ceilalți aliați. În schimb România se obliga de a declara război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni. Tratatul era însoțit de o convenție militară. De asemenea părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului acordului.
Anul 1919. Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria. Aceasta operaţiune a fost condusă de generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul aflat în fruntea trupelor din Transilvania începând din 12 aprilie 1919. Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul Primului Război Mondial, considerând Războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui. Meritul armatei române este imens, ţinând cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com