Angela Merkel a demonstrat simpatie faţă de Rusia. Cancelarul Germaniei va poposi la Moscova înainte de vizita sa în Ucraina. Negocierile ei la Kremlin sunt planificate pentru data de 20 august, a comunicat la briefingul de la Berlin Steffen Seibert, reprezentantul oficial al Cabinetului de Miniştri al RFG, transmite Bild. În capitala ucraineană Angela Merkel va sosi la 22 august. La negocierile cu Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, vor fi discutate chestiunile referitoare la pace şi securitate în sensul larg al cuvântului, inclusiv în domeniul gazelor. Fostul deputat al poporului, Taras Ciornovil, a menţionat că această întâlnire a fost iniţiată anume de Merkel, în pofida faptului că anterior Cancelarul german a respins invitaţia pe care i-a adresat-o Zelenski de a adera la „Platforma Crimeea” şi de a vizita Ucraina cu prilejul Zilei Independenţei. De asemenea, lidera germană a căzut de acord să fie pus în funcţiune gazoductul „Conducta de Nord-2”, care ocoleşte teritoriul ucrainean. Consilierul şefului Oficiului Preşedintelui, Oleksii Arestovyci, a învinuit-o pe Angela Merkel de trădarea intereselor Ucrainei.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com