Anul 14 e.n. A murit Augustus, primul împărat roman. Augustus Octavian Caesar (63 î.e.n.-14 e.n.), cunoscut anterior drept Octavian, a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.e.n.
Anul 1787. A început Războiul Ruso-Austro-Turc. Războiul Ruso-Turc 1787-1792 a fost un război care a avut loc între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Rus și Austria pe de alta. Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-și recapete teritoriile care fuseseră anexate la Imperiul Rus, ca urmare a Războiului Ruso-Turc din 1768-1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria rușilor și încheierea Păcii de la Iași.
Anul 1891. A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al şcolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru al Academiei Române.
Anul 1935. S-a născut Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975. Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt „Pasărea Shakespeare”, „Acești îngeri triști” și „Piticul din grădina de vară”.
La 19 august, începând din 2009, este marcată Ziua mondială pentru asistenţă umanitară, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008. Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară. Data de 19 august nu a fost aleasă întâmplător. Anume la 19 august 2003 Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi Reprezentantul Special al Secretarului General al Naţiunilor Unite în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.
La 19 august, în Ucraina este marcată Ziua apicultorului, stabilită la 15 august 1997. În Ucraina apicultura era practicată încă din cele mai vechi timpuri. În prezent ţara noastră deţine locul doi în lume la exportul de miere. În 2020 au fost exportate 81 mii tone, producţia globală de miere fiind de 150 mii tone.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com