La 14 septembrie 1829 a fost semnat Tratatul de la Adrianopol sau Pacea de la Adrianopol. Astfel s-a încheiat Războiul Ruso-Turc din anii 1828-1829.
Tratatul, semnat la Adrianopol – localitate în partea europeană a Turciei, prevedea recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei, precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei. Prin condiţiile de pace formulate, Rusia a dat dovadă de moderaţie, lucru care a surprins puterile occidentale. Datorită situaţiei instabile din Rusia şi Balcani, cauzată de revolte ţărăneşti ce se puteau isca şi cu o armată grav afectată de molime şi slab dotată, Rusia decide că interesul său nu constă în nimicirea Imperiului Otoman, ci în menţinerea acestuia slăbit.
Pentru organizarea Principatelor a fost elaborat un act separat – Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Ţara Românească. Actul prevedea că cetăţile turceşti de pe malul stâng al Dunării (Turnu, Giurgiu şi Brăila), împreună cu insulele ce aparţin acestui mal, vor fi restituite Ţării Româneşti (vor deveni parte integrantă a acesteia în 1830). Poarta se angaja să respecte drepturile Principatelor Române prevăzute în tratatele anterioare (cele din 1812 şi 1826) dintre Rusia şi Turcia, să nu iniţieze acţiuni militare de pe malul drept al Dunării şi să nu permită înfiinţarea vreunui aşezământ turcesc pe malul stâng.
Principatele urmau să se bucure de autonomie administrativă. Domnii vor fi pământeni şi vor fi numiţi pe viaţă de către Adunări Obşteşti. Ei vor rezolva liber afacerile interne ale ţării, în înţelegere cu divanul. Moldova şi Ţara Românească vor fi scutite de orice obligaţii pentru aprovizionarea Constantinopolului. În schimbul unei creşteri a tributului, Turcia renunţa la monopolul comercial impus Principatelor. Acestea nu vor mai fi nevoite să livreze turcilor cereale, unt, lemn de construcţie şi lucrători pentru repararea cetăţilor. De asemenea, cele două state române au obţinut dreptul de a înfiinţa armate naţionale (miliţii) pentru paza ordinii interne şi de a înfiinţa cordoane sanitare şi carantine, la graniţă.
Prin libertatea comerţului cele două ţări române se integrau în piaţa economică europeană, devenind prin practicarea deschisă a comerţului o parte integrantă a acesteia. Dunărea şi Marea Neagră devin artere comerciale ce leagă Principatele Române de restul ţărilor europene bine dezvoltate.
Ţarul Nicolai I al Rusiei l-a însărcinat pe contele Pavel Kiseliov, ofiţer energic şi bun administrator, cu transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi până la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, Pavel Kiseliov a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el n-a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul strânsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com