Istoricul zilei: 30 septembrie

30 09 2021 LC IST 2

Anul 1496. Ştefan cel Mare termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae din Botoşani, un monument reprezentativ de arhitectură medievală moldovenească.

Anul 1908.  La Odesa s-a născut violonistul ucrainean David Oistrach. A debutat pe scenă la vârsta de şase ani. A studiat la Conservatorul din oraşul natal din 1923 până în 1926. În 1964 David Oistrach a suferit un atac de cord, după care a continuat să lucreze. În 1974, după un concert la Amsterdam renumitul violonist s-a stins din viaţă. A fost înmormântat la Moscova.

Anul 1928.  În Sighetul Marmaţiei, România, s-a născut Elie Wiesel, scriitor și filosof american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.  Elie (Eliezer) Wiesel (1928-2016) a scris în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, a fost eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului.  A fost supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 Elie Wiesel a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură, iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți, cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

30 09 2021 LC IST 3

Anul 1943. Poetul Tudor Arghezi a publicat pamfletul „Baroane” , îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Manfred von Kilinger, şi drept urmare, a fost trimis în lagărul de la Târgu-Jiu, unde a stat închis până la 20 decembrie 1943. Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, 1880-1967) ca scriitor român este apreciat în mod deosebit pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.

30 09 2021 LC IST 4

Anul 1946. Tribunalul International de la Nurenberg a dat verdictul final în procesul criminalilor de război nazişti.

Anul 2007. Daniel Ciobotea a fost întronizat arhiepiscop al Bucureștilor și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007.

La 30 septembrie, pe stil vechi,  ortodocşii din Ucraina cinstesc memoria Sfintelor Mucenice Credinţa (Vera), Speranţa (Nadejda)  şi Iubirea (Liubov), precum şi a maicii lor, Sofia.   Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a căsătorit de tânără și a născut trei fete, pe care le-a numit după cele trei virtuți creștine: Pistis (credinţa), Elpis (nădejde) şi Agapis (dragoste). Dar imediat după nașterea celei de a treia fete, soțul ei a murit. A urmat o viață de rugăciune și fapte bune, și s-a străduit să sădească în sufletele fetelor aceleași valori. Le-a crescut cu dragoste astfel încât fetele erau pline de bunătate și, mai presus de toate, le-a îndrumat să nu își ascundă niciodată credința.

Împăratul Adrian a vrut să le convingă pe fete să renunțe la credința lor și să aducă jertfă zeiței Artemida, zeița vânătorii, dar fetele au refuzat. Atunci împăratul a decis să le supună la chinuri şi le-a omorât. Pe mama lor, călăii au lăsat-o în viață ca o pedeapsă, să sufere pentru moartea fetelor. Mama Sofia a adunat rămășițele pământești ale mucenicelor și le-a dus pe un deal din afara cetăţii unde le-a înmormântat creștinește. Apoi, a considerat că nu mai are de ce să meargă acasă, așa că s-a așezat pe mormântul lor și a început să plângă de dorul fetelor sale. După trei zile, Dumnezeu s-a îndurat de lacrimile ei și a chemat-o în rândul drepților. Deşi nu a îndurat chinuri fizice, şi ea s-a învrednicit alături de cele trei fiice de cununa muceniciei. Şi aceasta pentru că întreaga ei viaţă de creştere a copiilor, de dăruire şi acceptare a voii lui Dumnezeu a fost o mucenicie. Sfânta Sofia a fost muceniţă, nu cu trupul, pentru că suferinţa ei nu au fost fizice, ci au fost în inimă, pătimind mult pentru Hristos. În rugăciunea către Sfânta Sofia credincioşii cer sănătate pentru copii bolnavi.

30 09 2021 LC IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий