Nicu se grăbea mai mult ca altădată. Era după o zi de muncă istovitoare, petrecută la serviciu, dar nu simţea defel oboseala. Pleca să pună la cale nişte detalii cu privire la nunta, ce urma s-o conducă peste câteva zile. Era o meserie obişnuită pentru el, deoarece de câţiva ani o practica. De data aceasta, însă, era vorba de nunta celui mai bun prieten din copilărie şi dorea să le pună pe toate ca la carte. A aşteptat mult timp această nuntă şi iată, în sfârşit, se apropia.
…La cei 26 de ani ai săi Nicu stătea bine pe picioare. Absolvise cu succes facultatea preferată – cea de litere, avea şi un serviciu pe plăcere la birou. Pe lângă toate acestea, Bunul Dumnezeu îl înzestrase cu un har oratoric deosebit şi cu un simţ fin al umorului. De la mamă-sa moştenise o voce plăcută. Aşa că îmbina pe la nunţile noastre rolul de tamada cu cel de solist al formaţiei, pe care tot el a închegat-o cu nişte prieteni. O muncă pe care o făcea din plăcere, dar care îi aducea şi un ban. De mic s-a deosebit dintre cei trei copii din familie prin dorinţa de a fi independent. Fiind mezinul familiei s-ar fi căzut să rămână alături de părinţi. El, însă, a preferat să-i „dăruiască” acest rol surorii mai mari şi după absolvirea facultăţii a plecat pentru trei ani peste hotare, răstimp în care şi-a câştigat bani de un apartament spațios în oraş. Fiind şi nepoţelul adorat al bunicilor pe linia mamei a moştenit casa lor, pe care a reînnoit-o cu mult gust şi de câte ori avea ocazia revenea ”de pe drumurile vieții cu mare drag în cuibul plin de înţelepciune”, după cum spunea el, pentru a-i vizita pe bunii gârboviţi deja de vârsta înaintată, a le asculta o vorbă de duh şi a prinde din nou la putere. Deşi era de felul său independent în toate cele, după cum vă spuneam, Nicu nu uita să le telefoneze în fiecare seară părinţilor şi să se intereseze dacă toate merg bine şi dacă toţi ai casei sunt sănătoşi.
Părinţii şi sora mai mare, care avea deja familie, îi tot dădeau târcoale:
– Măi Nicule, ai de toate – un serviciu pe plăcere, bani, apartament, maşină. Nu ar fi timpul să-ţi găseşti şi tu o fată şi să ne aduci şi nepoţei?
La care flăcăul glumeţ din fire le răspundea:
– Va veni şi ziua ceea. Să fim noi sănătoşi. Toate se fac la timpul lor. Pe semne încă nu s-a născut aleasa inimii mele sau poate încă mai creşte pe undeva. Ba ar mai trebui să-mi iau un concediu de la toate muncile mele şi să mă pregătesc cum se cuvine de aşa ceva.
Nicu era băiatul visat de multe fete din sat. A încercat fiorul iubirii şi cu colege de şcoală, şi la facultate. Şi pe la nunţile unde era prezent uimea toată lumea din jur prin felul cum dansa de uşor şi frumos. Dar, încă nu se găsi cea care să-i fure inima…
Afară cernea o ploaie ciobănească rece de toamnă. Nicu trecu pe la apartament să-şi schimbe hainele şi era în drum spre satul unde urma să aibă loc petrecerea. Mergea să se întâlnească cu tinerii pentru a definitiva împreună scenariul nunții. În acea localitate cu oameni harnici din apropierea Hlibocii bunul său prieten a fost trimis după absolvirea facultăţii de istorie pentru a-şi practica meseria de profesor şcolar. Şezu şi el câţiva ani în chirie până când una din vecinele gazdei sale, care i-a fost şi elevă, l-a cucerit.
La marginea oraşului a fost oprit de o fată ce stătea la stația de troleibuz. Aceasta l-a întrebat în grabă dacă merge înspre Hliboca, la care flăcăul a răspuns:
– Chiar dacă nu merg într-acolo, voi face un bine şi vă voi duce până la portiţă.
La auzul acestor cuvinte fata urcă în maşină mulţumită că în sfârşit a scăpat de frigul de afară. Cristina (aşa o chema pe fată) s-a dovedit a fi şi ea o fire deschisă şi sociabilă. Aşa că au intrat imediat în vorbă, începând să-şi destăinuiască fiecare câte ceva din viaţa sa. Cristina studia în anul cinci la medicină şi visa să devină cardiolog ”pentru a le trata oamenilor ceea ce au mai de preț – inima”. Spre deosebire de Nicu, care era mezinul familiei şi răsfăţatul bunicilor, Cristinei i-a mers mai puţin: crescuse fără tată de la vârsta de 12 ani. Ea şi sora mai mică au rămas numai cu mama. Tatăl fetelor a plecat peste trei sate şi s-a căsătorit cu o asistentă medicală de care s-a îndrăgostit. Toate încercările soţiei şi ale fiicelor de a-l readuce pe calea cea dreaptă au fost zadarnice – până la urmă, omul a ales să rămână cu cealaltă, care i-a adus pe lume încă o fiică. A plâns mult mama lor, care a rămas cu două fiice nerânduite încă. Au bănuit și părinții din ambele părți, deoarece Nicolae avea mâini de aur. Orice lucru de care nu s-ar fi apucat scăpăra în mâinile lui. Dar, viața e viață. Cine știe cum o fi fost. Vorba ceea: o familie străină e ca o pădure întunecoasă. O vezi la prima vedere fericită, dar dacă pătrunzi în problemele ei poți să te rătăcești.
Şi aşa, din vorbă-n vorbă, nici nu au observat cei doi cum au ajuns la portiţă. după cum îi promisese Nicu. Ciudată coincidenţă – Cristina locuia peste trei case de la fata care urma să îmbrace rochia albă de mireasă peste câteva zile.
– Să ştii că ai făcut într-adevăr o faptă bună. De altfel mă păpa frigul acesta năprasnic, zise fata coborând din maşină şi întinzându-i o bancnotă.
– Nu ai vrea să schimbăm aceşti bani pe altceva? – întrebă Nicu.
– Nu chiar de la prima vedere, îi răspunse Cristina râzând.
– Mă refeream la numărul tău de telefon, insistă flăcăul.
Fata păli uşor la obrăjori şi îi dictă numărul.
– Să ştii că mi-a fost deosebit de plăcut să stau de vorbă cu tine, i-a zis Nicu privind-o drept în ochi. Sper să mai avem asemenea ocazii cât de curând.
– Trebuie să-ţi mărturisesc şi eu că am găsit în tine un interlocutor deosebit de interesant. Nu sunt împotrivă să ne revedem, i-a răspuns Cristina zâmbind.
Şi ocazia nu s-a lăsat mult aşteptată. Peste câteva zile, în restaurantul din localitate s-a jucat una dintre cele mai frumoase nunţi de prin părţile locului. Rostind mesajul de felicitare pentru tineri, plin de glume şi abateri frumoase (era vorba de nunta celui mai bun prieten, pe care îl cunoştea de mic), Nicu o văzu printre cei ce sorbeau fiecare cuvânt spus de el pe cine credeți? Da, era Cristina îmbrăcată într-o rochie de culoare verde și cu o coafură de zile mari. Nicu se pierdu pentru o clipă, dar îşi reveni imediat şi continuă cu mai mult zel. După prima masă, cum e obişnuit prin părţile noastre, au început şi dansurile. Fata trăgea cu coada ochiului dacă nu vine Nicu s-o invite. Şi el îşi dorea nespus de mult s-o ia la dans bucuros fiind că, iată, are fericita ocazie de a o revedea și a sta de vorbă. Chiar i-a şoptit unui coleg din formaţie să nu uite de dansul lui preferat. Au urmat apoi tradiţionalele concursuri de nuntă, pătrunse de glume şi bancuri hazlii, la care Nicu era un maestru de neîntrecut. Avea el în bagajul său concursuri diferite: pentru miri, naşi, socri, fete şi flăcăi, fapt prin care îi distra la cotă maximă pe oaspeți, ce-l pomeneau încă mult timp după acea petrecere.
Şi iată momentul sosi în sfârşit. Văzându-l un pic mai liber, colegii din formaţie au anunţat dansul său preferat, îndemnând damele să nu stea de o parte, ci să-i invite pe bărbaţi. Nici Cristina nu a vrut să rateze o asemenea şansă. S-a apropiat timidă şi, cu un glas blând ca de copil, l-a întrebat:
– Nu o să te deranjeze invitaţia mea la un vals? Este dansul meu preferat.
Şi cei doi s-au lăsat duşi pe aripile valsului. Și cum e primit pe la nunțile de la țară, cei doi dansatori au intrat imediat în vizorul femeilor bătrâne, care au început să pună la cale fel de fel de scenarii. Nici unul dintre ei nu bănuia atunci că celebrul vals al lui Eugen Doga, „Tandra şi gingaşa mea fiară”, nelipsit de la nici o nuntă la care Nicu era prezent în calitate de tamada, le va uni destinele pentru totdeauna.
Mulţumesc, frumoaso, pentru această invitaţie, îi zise Nicu după ce o conduse pe Cristina între fete. — Pe lângă faptul că eşti foarte atrăgătoare, dansezi minunat. Sper că nu va fi ultimul dans pe care mi-l oferi în seara asta.
— Totul depinde de tine, îi răspunse fata zâmbind. — Ba ai rămas şi dator.
Şi Nicu reveni la datoria sa de a-i înveseli pe oaspeţi cu glume hazlii, dar şi cu cântece pe care le interpreta cu o deosebită plăcere. Din clipa aceea, însă, nu a scăpat-o din ochi pe fata ce i-a pus inima pe jar. Toate melodiile interpretate erau dedicate imaginar numai Cristinei. îi urmărea orice mişcare şi nu scăpa momentul s-o mai invite din când în când la câte o horă cum se joacă prin părţile noastre. Fata îi accepta orice invitaţie, fiind mândră că anume pe ea o invită Nicu dintre toate fetele. Era frumos foc flăcăul şi ca pereche se potriveau de minune.
— Uite, Lenuţo, Cristinica ta nu mai are răgaz. Pe semne i-o fi picat tronc la inimă băiatului ăsta, o tot ghionteau vecinele pe mama fetei.
— Aşa-i tinereţea. De ce să nu se bucure din plin de ea, răspundea femeia fiind mândră în sine de fiică.
Uitasem să vă spun că, în calitatea sa de tamada, Nicu cunoştea foarte bine toate obiceiurile unei nunţi la români, dar de fiecare dată se străduia să studieze toate tradiţiile localităţii unde era invitat. Aşa că le-a chitit şi de data aceasta pe toate cum nu se poate mai bine.
Seara a trecut pe neobservate cu mese încărcate, tradiţionalul pahar dulce, jocuri minunate şi se apropia deja de momentul dezhobotatului miresei. Nicu le-a mai cerut înainte de asta colegilor din formaţie două melodii preferate de el, pe care i le-a dăruit tot Cristinei.
— Mai rămâi puţin. Eşti uşoară ca o rândunică. înnebunesc de fericire atunci când dansez alături de tine, i-a zis el după prima melodie, sărutându-i galant mâna şi privind-o drept în ochi.
Aşa a fost să fie ca dintre toate fetele anume Cristina să prindă frumosul buchet al miresei. Este un obicei, care glăsuieşte că fata care prinde buchetul miresei se va mărita în curând.
— Prostii, spuse ea râzând atunci când prietenele i-au zis în glumă că degrabă vor juca la nunta ei.
Aşa a început numărătoarea clipelor din romanul de dragoste al celor doi. Se vedeau mai în fiecare zi la Cernăuţi, iar când Cristina avea câte o seară liberă, Nicu se oferea s-o ducă cu maşina la ţară, unde nu scăpa ocazia să mai stea de vorbă cu mama fetei, care l-a îndrăgit ca pe propriul fecior. Aşa a trecut pe neobservate toamna, împreună au petrecut mai toate sărbătorile de iarnă cu farmecul lor deosebit şi iată sosi şi primăvara.
Într-una din acele seri romantice flăcăul s-a prezentat cu un buchet imens de trandafiri — florile preferate ale Cristinei, mult mai mare decât cele ce i le oferea alteori în care era pusă o cutioară cu un inel.
— Ţine acest buchet, este pentru cea mai frumoasă fată din lume.
Fata îl privi un pic nedumerită.
— Da, sunt pentru tine. Nu ştiu de unde ai făcut rost în acea zi de săgeata lui Cupidon, dar ai ochit drept în ţintă. Vreau să-ţi destăinuiesc că îmi placi mult de tot şi vreau să fiu lângă tine întreaga viaţă. Vreau să te rog să mergem chiar acum la mama ta pentru a te cere în căsătorie.
Toate încercările Cristinei de a-l convinge că poate ar fi cazul să mai zăbovească până când va absolvi şi ea facultatea au fost zadarnice. Nicu era un diplomat iscusit şi cu o mare forţă de convingere.
— Nu cred că studiile pot fi un obstacol pentru iubirea noastră. întotdeauna vei avea în persoana mea un umăr de nădejde, care-ţi va fi alături în toate cele.
S-a bucurat mult Lenuţa, mama fetei, dar şi Steluţa, sora mai mică că, în sfârşit, după mulţi ani, vor avea un sprijin în persoana unui bărbat. Nicolae, tatăl fetelor, era stabilit în alt sat din vecinătate şi de mai mulţi ani comunica cu ele rar de tot. în toiul pregătirilor de nuntă Nicu reuşi s-o convingă pe Cristina să-l invite la nuntă şi pe tata. Cum n-ar fi, era omul care i-a dat viaţă. La început fata s-a opus:
— Atâta timp nu a avut nevoie de noi. Nu cred să ne accepte invitaţia.
Nicu a rămas surprins până la culme când a aflat că tatăl Cristinei este nu altcineva decât vecinul său, badea Nicolae, care locuia peste vreo trei case de cea a bunicilor şi cu care se împăca de minune de când s-au cunoscut.
— Este un om cu inimă mare şi nu m-a refuzat niciodată atunci când i-am cerut ajutorul sau un sfat, insistă Nicu şi mai mult. Cine ştie ce şi cum o fi fost de a plecat. Şi apoi pe toate le rânduieşte şi de toate are grijă Bunul Dumnezeu.
Cristina a aflat de la Nicu că mai are o soră de zece ani după tată, pe care tot Cristina o cheamă şi că mamă-sa a plecat în Italia pe când fetiţa avea vreo cinci anişori. Nu la mult timp i-a comunicat lui Nicolae că s-a îndrăgostit de un milionar de acolo şi l-a rugat s-o ierte şi să aibă grijă de fiică. La început le mai trimitea nişte bani şi le telefona. Apoi toate acestea au devenit mai rare. A tânjit mult omul nostru, dar mai grea a fost acea lovitură pentru Cristinica. Nicolae, însă, nu a cedat. Şi-a zis că aceasta o fi răsplata pentru păcatul pe care l-a făcut atunci când a părăsit familia de dragul asistentei medicale. Şi a decis omul să ducă această cruce până la capăt. La urma-urmei avea o gospodărie frumoasă, lucra prin sat la construcţii şi avea un ban proaspăt în fiecare zi. S-a străduit prin toate să i-o înlocuiască fetiţei pe mama. Niciodată nu a vorbit urât despre ea şi a sperat mereu că se va întoarce.
Într-o duminică după amiază, fără să-l anunţe pe Nicolae, tinerii s-au înfăţişat în curtea acestuia.
— Bucuros de oaspeţi, bade Nicolae? -întrebă Nicu.
Omul l-a îmbrăţişat părinteşte după cum o făcea şi altădată.
— lată că m-am hotărât, bade Nicolae, să pun capăt vieţii mele de holtei. Mi-a picat la inimă fata asta şi vreau să mă însor. Am vrea să te vedem şi pe dumneata printre cei mai dragi oaspeţi.
— Cu mare drag, băiatul meu. Doar ştii cât ţin la tine. Cum aş putea altfel. Să vă fie într-un ceas bun şi să aveţi parte de o viaţă fără peripeţii, spuse omul bucuros.
Nicu o privi mai întâi pe Cristina, apoi se uită nedumerit şi la vecinul său. Oare să nu-şi fi recunoscut propria fiică?
— Bade Nicolae, vreau să v-o prezint pe Cristina, aleasa inimii mele. Nu vă spune nimic numele ei?
La auzul acestor cuvinte omul se cutremură. O privi mai atent pe fată şi recunoscu cei doi ochi negri şi frumoşi ce semănau leit cu ai săi.
— Cristinica, odorul meu scump! Ce mare şi frumoasă te-ai făcut! Cum de am putut să vă părăsesc atunci? Blestemată să fie acea zi. Nu-mi voi ierta niciodată fapta nedemnă ce-am făcut-o!
Nicu îi privea răbdător pe tata şi pe fiica, care s-au îmbrăţişat şi plângeau în hohote.
-Aşa a fost să fie, tată, îi zise fata printre lacrimi. Vino la nunta noastră. Vreau să te văd alături de mama în capul mesei.
— Nu cred, puiule, că o să am iertare de la ea. A suferit atunci foarte mult. Azi m-aş întoarce la ea, dacă aş şti că este de acord.
Nicu îşi asumă şi de data aceasta rolul de mediator. Au plecat imediat la mama-soacră şi i-au spus povestea. După ce le-au pus pe toate la cale, l-au chemat şi pe Nicolae. Căzând în genunchi omul exclamă:
— lartă-mă de poţi, scumpa mea Lenuţă. Sunt gata să fac pentru tine orice şi mai vreau să te rog să fii mamă pentru fiica mea mai mică.
Ileana, femeie evlavioasă, l-a îndemnat să se ridice şi i-a zis doar atât:
— Am plătit destul de mult pentru greşeli. Flai să ne trăim viaţa frumos de-acum înainte. Cristinica este fiica noastră şi se va bucura de toată atenţia şi grija mea ca mamă.
Pe la început de Cireşar Nicu şi Cristina au jucat o nuntă de zile mari, la care şi-au invitat toţi colegii şi prietenii, iar în capul mesei, alături de miri, s-au bucurat pentru copiii şi fraţii lor, părinţii lui Nicu, sora şi fratele lui mai mari cu familiile lor, Nicolae şi Lenuţa, şi cele două surioare, Steluţa şi Cristinica. In acea fermecătoare seară de iunie în local a răsunat de mai multe ori nemuritoarea melodie a lui Eugen Doga, care a legănat dragostea lui Nicu şi a Cristinei, dar şi a întregit familia destrămată a părinţilor miresei. Să le dorim viaţă lungă, plină de bucurii şi împliniri acestor două familii, unite în ritmuri de vals.
Dumitru VERBIŢCHI