Vasile LEVIŢCHI
GRAIUL MEU
Codrii carpatini şi Dunărea mi l-au dat,
Mama doar că mi l-a cântat,
Eu, tot în drum,
am purtat acest cântec al ei,
Cât nu-l ştiam, l-adunam de la semenii mei.
Ce bogat e acum şi ce plin sunt de dânsul!
În el chiuie nunţile, picură plânsul,
Are tăiş de oţel, are zvon de aramă,
Vietăţile lumii mi-au spus pe rând cum le cheamă.
Fluture – nume cu blând fâlfâit,
cu aripi de şoapte,
Greier – cu drâmbă subţire să ţârâie-n noapte,
Lup – nume hulpav, ţipăt în slăvi – cocorul,
Pornirile, saltul, târâşul,
mlădierea felină şi zborul.
Culori şi miresme au adus în graiul meu florile,
Sunet de corn – bătăliile, port alb – sărbătorile,
Blestem – nedreptăţile, dragoste – farmecul lunii,
Odoare – tot ce-au ascuns, în bejenii, străbunii.
Durerile, dorul, dorinţele dragostei lor,
Cântate pe struna numai a noastră cu numele dor,
Jertfele toate –
macii roşii pe piepţii cămăşii de in,
Miere şi vin, vin şi pelin, graiul meu carpatin.
Graiul meu – strămoşii mi l-au lăsat cu întreit legământ,
Mai demult, pe multîncercatul Moldovei pământ.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com