Vasile LEVIŢCHI
PAŞI CU DOR
Dungă verde, dulce crâng
La o margine de câmp,
Sub o streaşină de deal
Cu-asfinţit de soare pal,
Iar mă vrei în linişti moi,
Dus de-aleanul vechi în doi,
Paşii-ncet să mi-i abat,
Paşi cu dor de sat lăsat,
Acum slabi, cândva desculţi,
Şovăind prin anii mulţi,
Paşi purtând poveri de preţ –
Omenia-atâtor vieţi.
Foc din cel mai cald sălaş –
Inima de nevoiaş,
Foc ce-mi ţine cald mereu –
Satul meu şi dorul meu!
Înnoit din temelii,
Parcă-ar zice: acum ce vii?
Nu cumva ceva să-i cer,
Ca un om ajuns boier.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com