Epoca sovietică s-a încheiat în regiunea noastră nu numai cu cozile lungi în magazinele alimentare, ci şi cu cozile la procurarea mobilei. Oamenii se sculau cu noaptea-n cap şi se grăbeau la magazinele de mobilă ca atunci, când urma să se facă apelul, să fie prezenţi, ca nu cumva să fie scoşi din listă. Între timp, funcţiona neîntrerupt conveierul la cele trei întreprinderi de producere a mobilei din oraş, precum şi la cele alte câteva din raioanele regiunii. Materie primă era suficient, altfel nu putea să fie într-o regiune, unde pădurile ocupă o suprafaţă însemnată, iar industria forestieră are o istorie veche.
În perioada de tranziţie de la economia planificată la cea de piaţă s-a dovedit că industria regiunii nu mai are nevoie de asemenea întreprinderi ca cele de producere a mobilei. Şi dacă s-a oprit conveierul, iar muncitorii şi specialiştii au fost trimişi la bursa muncii, aceasta nu înseamnă că s-a pus lacătul la magazinele de mobilă. Ba dimpotrivă, numărul lor a crescut, fiind adusă permanent mobilă din import, nu întotdeauna de calitatea cuvenită.
Zace în ruine Fabrica de mobilă din Noua Suliţă. Câţiva ani a stat pustiu Combinatul de mobilă din Cernăuţi. În cele din urmă s-au găsit oameni de afaceri, care au pus la cale înălţarea unor blocuri moderne de locuit pe teritoriul fostului Combinat de mobilă. Alături de ele se mai văd urmele trecutului nu prea îndepărtat.
Imaginaţia trecătorilor ajunge şi mai departe, la masivele de pădure tăiate în Carpaţi. Sirena locomotivei, pornită din gara din Cernăuţi spre frontieră cu vagoane încărcate cu lemn, se aude şi aici. Nu este deloc o realizare, dacă în loc de mobilă se exportă materie primă…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com