Istoricul zilei: 26 noiembrie

26 11 2021 IST 7

Anul 1818. S-a născut Silvestru Morariu Andrievici, cleric ortodox român, arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. A decedat în 1895. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici împreună cu întreaga Biserică ortodoxă din Bucovina a reușit să mențină nealterat patrimoniul spiritual sub stăpânirea habsburgică pe perioada întregului secol XIX, fiind caracterizat ca un secol al rezistenței. Lupta pentru identitatea națională și culturală românească, a devenit mai vizibilă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.   Un dintre principalele căi spre afirmarea culturală și națională a fost înființarea și redactarea revistei „Candela jurnalu bisericescu” la inițiativa mitropolitului Silvestru Morariu, deoarece a fost prima publicație finanțată din resursele Fondului bisericesc și putea fi accesibilă tuturor preoților din eparhia Bucovinei. Ea a apărut într-un moment favorabil pentru că mitropolitul a avut deja câteva încercări de a contribui la înființarea unor lucrări de presă, încă din tinerețe redactase „Calendariu poporului bucovinean”, editase „Amicul poporului” (12 iunie 1878-martie 1896), după ce, în 1864, împreună cu Veniamin Iliuț, întocmise proiectul de apariție a ziarului „Steaua Bucovinei”, nerealizat însă.

26 11 2021 IST 4

Anul 1832. Este pus în funcţiune primul tramvai din lume, la New York.

Anul 1855.  A decedat poetul naţional al polonezilor, Adam Mickiewicz (născut 1798). Societatea poloneză din Cernăuţi în poartă numele. În afară de aceasta, o stradă din Cernăuţi a fost numită în cinstea poetului naţional al polonezilor.

Anul 1896. S-a născut Dumitru Murăraşu, istoric literar, editor şi traducător, cunoscut îndeosebi ca exeget şi în acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi şi fideli editori ai operelor lui Mihai Eminescu. A decedat în 1984.

Anul 1917.  Se încheie la Focşani armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale, ca urmare a condiţiilor militare noi intervenite în urma armistiţiului Ruso-German de la Brest-Litovsk, semnat la 22 noiembrie 1917.  Începute la 24 noiembrie 1917, în Casa Apostoleanu din Focşani, negocierile au durat până pe 26 noiembrie, când a fost adoptată forma finală a armistiţiului. Între prevederile documentului se aflau obligaţia suspendării ostilităţilor pe întregul front răsăritean şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10 la sută din totalul armatelor prezente pe acest front. Armistiţiul a fost prelungit de mai multe ori, până la încheierea Păcii de la Bucureşti, dar ostilităţile au continuat sub o altă formă. A rămas celebră Bătălia de la Galaţi între armatele ruse şi române (pe atunci încă aliate), considerată prima în care s-au folosit, concomitent, trupe terestre, marine şi de aviaţie,  cu un deznodământ unic în istoria Primului Război Mondial, când ruşii s-au predat armatelor germane.

26 11 2021 IST 5

Anul 1968. Este adoptată convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii.

Anul 2013.  A decedat compozitorul român Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa, născut la 27 iunie 1921, la Galaţi). A fost laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia, cu Premiul ACIN pentru muzică de film („Un oaspete la cină”) şi în anul 2004 a primit Ordinul Național „Serviciu Contencios”, în grad de Cavaler. A debutat cu melodia „Vântule din zarea albastră”, iar dintre compozițiile sale mai cunoscute pot fi menționate „Gabriela”, „În rândul patru”, „În târgul moșilor”, „Mereu cânta o serenadă”, „Trecea fanfara militară”.

26 11 2021 IST 6

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий