Istoricul zilei: 15 decembrie

15 12 2021 ИСТ 5

Anul 1467. Doua coloane de ostași moldoveni atacă frontal și din flancul drept Cetatea  Baia, apărată de oastea maghiară, condusă de  regele Mathias, după ce mai întâi îi dăduseră foc.

În noaptea de  14 spre 15 decembrie 1467, armata moldoveană (circa 12.000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dăduse foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei, atacându-i pe invadatorii unguri. Campania ungară la est de Carpaţi fusese organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tron şi pentru readucerea Moldovei în sfera de influenţă ungară. Regele ungar Matei Corvin, a atacat cu un efectiv de 25.000 oameni, mai bine echipaţi şi dotaţi decât armata lui Ştefan, inclusiv cu artilerie. Până la Bătălia de la Baia, Ştefan cel Mare a adoptat o strategie defensivă permiţând ungurilor să înainteze. Ştefan-Vodă a atacat Baia dându-i în prealabil foc, având loc lupte crâncene stradale nocturne (o strategie nouă pentru acea perioadă) soldate cu mari pierderi omeneşti pe ambele părţi (după sursele ungare, Ştefan a pierdut mai mult de jumătate din efectivul armatei). După bătălie, Ştefan cel Mare a omorât 24 mari boieri trădători printre care şi pe vornicul Crasneş, alţi 40 boieri de rang inferior fiind traşi în ţeapă. Regele Mathias, a fost rănit în spate, lângă coloana, de o săgeată cu trei vârfuri și la picior de o lance.  Încheiată cu mari pierderi umane  pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţa armelor suzeranitatea sa asupra Ţării Moldovei.

15 12 2021 ИСТ 3

Anul 1832. S-a născut inginerul-constructor și arhitect francez, Alexandre Gustave Eiffel. Alexandre Gustave Eiffel (1832-1923) nu avea concurență în ce privește proiectarea construcțiilor din metal pentru podurile feroviare. Însă el este cunoscut în întreaga lume datorită construirii turnului din Paris care în poartă numele. Turnul Eiffel a fost ridicat cu prilejul expoziției mondiale din 1889. Construcția turnului a durat doi ani. El cântărește 7300 tone și are o înălțime de 300 metri.

15 12 2021 ИСТ 1

Anul 1989.  Începutul Revoluţiei anticomuniste şi anticeauşiste din România: în faţa casei pastorului Tokes se adună o mulţime de timişoreni, în semn de protest împotriva termenului de evacuare a pastorului, impus de Judecătoria Timişoara. La un moment dat un securist este luat la bătaie. Seara se cântă „Deşteaptă-te române” şi se strigă lozinci de protest. Protestatarii s-au dispersat, dar au revenit a doua zi, iar revoluţia n-a mai putut fi stăvilită.

15 12 2021 ИСТ 4

Anul 2000. A fost oprit reactorul blocului energetic nr. 3 de la CAE Cernobyl. Astfel centrala a fost scoasă din funcțiune.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий