La 2 ianuarie (dacă ne conducem după datele oficiale, iar în realitate este vorba de 26 decembrie), regretatul scriitor şi publicist bucovinean, Dumitru Covalciuc, ar fi împlinit 75 de ani. Au trecut pe neobservate patru ani de când el nu mai este printre noi, lăsând neterminate multe din planurile sale de creaţie, deşi, ca un ostaş fidel al cuvântului românesc, a stat la masa de scris până în ultimele zile ale vieţii sale. În lipsa lui nu mai apare almanahul „Ţara Fagilor”. Nu a fost creată o altă publicaţie care să continue ideea majoră de a servi neamul românesc din nordul Bucovinei prin scoaterea la lumină a paginilor de istorie şi cultură. Cele 26 de volume ale „Ţării Fagilor” constituie o arhivă foarte valoroasă, o parte din materialele incluse în ele vor servi şi în viitor obiectul cercetărilor ştiinţifice. Dumitru Covalciuc a reuşit să pregătească pentru tipar şi volumul 27, care a apărut la câteva luni după moartea sa şi editorii au inclus în el un capitol consacrat memoriei redactorului-şef al almanahului.
Dumitru Covalciuc a fost un harnic culegător de folclor, ocupaţie poate „demodată” pentru un om al literelor din a doua jumătate a secolului XX – începutul secolului XXI. Încadrat benevol în acest proces încă în tinereţe, Dumitru Covalciuc a demonstrat: creaţia populară tăinuieşte valori importante, care trebuie scoase la lumină. A început să editeze culegerile sale de folclor în 1994 şi în timp de zece ani au apărut şapte asemenea volume. Dumitru Covalciuc i-a îndemnat şi pe alţii să se preocupe de folclor şi să scrie monografiile localităţilor lor de baştină. În anul 2008 colecţia modestă de monografii despre satele româneşti din regiunea Cernăuţi a fost completată cu studiul solid „Oprişeni, un sat la răspântiile istoriei”, scris de el, Dumitru Covalciuc, slăvit fiu al acestei localităţi. Dumitru Covalciuc a pus la cale şi scrierea unei monografii voluminoase despre suburbia Roşa a Cernăuţiului, pe care aşa şi n-a terminat s-o redacteze.
La fel, n-a fost terminată nici lucrarea epică despre celebra familie din Bucovina – Hurmuzachi. Ani la rând Dumitru Covalciuc a publicat fragmente din romanul „Hurmuzăcheştii” în şpalturile ziarului „Zorile Bucovinei”, la care a trudit până la pensionare. În volum aparte a fost editat doar romanul „Tinereţea lui Doxachi Hurmuzachi”.
Dumitru Covalciuc a fost un scriitor şi publicist foarte erudit, scria uşor, profund şi cu inspiraţie. În curtea şcolii din satul său natal, Oprişeni, i s-a ridicat un bust, însă pentru înveşnicirea memoriei lui este de dorit ca numele Dumitru Covalciuc să apară pe coperta volumului cu operele sale postume.
(V.K)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com