La 10 februarie 1837 a decedat genialul poet rus Aleksandr Puţkin. Născut la Moscova la 6 iunie 1799, Pușkin se trăgea dintr-o familie de nobili de viță veche. Străbunicul lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Gannibal, născut în Eritreea. În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată la Ţarskoe Selo unde va studia până în 1817, când se stabilește la Petersburg și devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem. În 1820 vede lumina tiparului primul său poem „Ruslan și Ludmila”. Poetul devine incomod din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice – manuscrisul „Odă a Libertății”. Ca urmare, în același an, pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău, unde va locui până în 1823. În 1823 se mută la Odesa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei. Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri „Evgheni Oneghin” care va aduce triumful realismului în literatura rusă. În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenți o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Pușkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama „Boris Godunov”, pe care însă nu reușește să o publice decât cinci ani mai târziu. În 1831 se căsătorește cu Natalia Goncearova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, la 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni apropiați.
La 10 februarie 1882 Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost ales membru al Societății de lingvistică din Paris. Bogdan Petriceicu Haşdeu, născut Tadeu Hâjdeu, la 26 februarie 1838, la Cristinești de lângă Hotin, decedat la 25 august 1907, la Câmpina, a fost scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Haşdeu este considerat una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.
La 10 februarie 1890 s-a născut Boris Pasternak, poet și prozator rus, laureat al Premiului Nobel. În anii 20 Pasternak încearcă să-și găsească locul în lumea creată de Revoluția roșie, scriind poemele epice „1905” și „Locotenentul Schmidt”, care, alături de poemul „Înalta maladie”, îi aduc recunoașterea oficială. La sfârșitul anilor 30, deprimat din cauza nenorocirilor pe care le vede în jurul său – sunt anii terorii staliniste, Pasternak renunță pentru o vreme la opera personală și își câștigă existența traducând. Traduce mult, din Shakespeare, Kleist, Goethe, Petőfi, Shelley, Verlaine, din germană, engleză și din poezia georgiană. În timpul Războiului publică volumele de versuri „Pe trenuri timpurii” (1943) și „Întinderea pământească” (1945). În iarna aceluiași an începe să scrie romanul „Doctor Jivago”. După război elaborează partea cea mai importantă din romanul „Doctor Jivago”, despre un intelectual cu opțiuni tragice între lumea intimă și existența publică, socială. În 1948 întregul tiraj de „Opere alese” de Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit. Publicarea romanului în străinătate în 1957, în Italia, și decernarea Premiului Nobel pentru literatură în 1958 a generat ascuțite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor și constrângerea sa să renunțe de „bună voie” la Premiul Nobel. La 30 mai 1960 scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici, situat într-o suburbie a Moscovei. În însemnările și scrisorile ultimilor ani Pasternak și-a adunat punctele sale de vedere asupra artei.
În ziua de 10 februarie a anului 1910 s-a născut la Chişinău soprana română Maria Cebotari (1910-1949). A avut un rol excepţional în filmul coproducţie româno-italiană „Odesa în flăcări”. Maria Cebotari este considerată una dintre cele mai mari soprane din lume în anii 30 și 40 ai secolului trecut. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania și Austria din acel timp: Kammersängerin.A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl. La 31 martie 1949, ea a căzut pe scenă în timpul interpretării operetei lui Karl Millöcker „Der Bettelstudent” în Viena. În timpul intervenției chirurgicale la 4 aprilie, medicii i-au constatat cancer la ficat și pancreas. A murit de cancer la 9 iunie 1949 la Viena. Cei doi fii rămași orfani au fost adoptați de un bun prieten al sopranei, pianistul britanic Clifford Curzon și soția acestuia Lucille. Este înmormântată în cimitirul Döblinger din Viena.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com