Personalităţile zilei: 18 februarie

18 02 2022 IST 2

La 18 februarie 1564 a decedat Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect și poet italian.  Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost, alături de Leonardo da Vinci,  cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului.   Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pieta  și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma, cât și la Florenţa.  Pieta (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferința ei înnobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului. Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța.  Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului este  „Sfânta Familie”. „Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei înțelege această noțiune. Intră însă în Capela Sixtină  și rotește-ți privirea: aici vei descoperi frumusețea în esența ei pură”. Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea bolţii Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales fresca, nu este o ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”. În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal”. Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela familiei de Medici și Biblioteca Laurentină dinFlorenţa,   Palatul Farnese, cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma  și biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui Diocletian.

La 18 februarie 1964  a murit la Bucureşti George Lövendal, pictor de origine danezo-norvegiană, care a activat în România.  George Lövendal (cunoscut și ca George Baron de Lövendal), descendent al regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și Norvegiei, s-a născut la 10 mai 1897, la Sankt Petersburg. Între 1914 și 1917, George a urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg, demonstrând un mare talent de portretist. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 a avut un impact trist asupra familiei sale. Tatăl său, Lorentius Löwendal, ofițer de marină în armata țaristă, aflat la comanda fortăreței Kronstadt, a fost ucis de bolșevici, George fiind nevoit să-și câștige singur existența, ca actor și balerin. În 1918, când Basarabia s-a unit cu România, Lövendal a continuat să profeseze în noua sa patrie, inițial ca scenograf la teatrul din Chișinău.

În 1928, la Cernăuți, George Lӧvendal a fondat primul teatru cult de păpuși și marionete din România. George Lӧvendal a creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (1945).

George Lӧvendal a fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți (1926-1935), al Teatrului Național din Craiova (1942-1943), a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase” din Bucureşti. În perioada anilor 1950–1964 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. George Lӧvendal s-a afirmat în deosebi ca pictor portretist, având ca subiect principal țăranul român, pictând în special țărani bucovineni.

18 02 2022 IST 3

La 18 februarie 1952 s-a născut James Earnest Mace, istoric, politolog, publicist american, profesor la Academia Movileană din Kiev, cercetător al Foametei din Ucraina, autorul raportului comisiei Congresului SUA pentru studierea Foametei din 1932-1933 din Ucraina. În anii 80 ai secolului trecut el a devenit unul din puţinii oameni de ştiinţă străini, care au realizat cercetări de studiere a istoriei Ucrainei. În 1985 a acceptat propunerea de a face parte din Comisia comitetului Congresului SUA pentru studierea Foametei din Ucraina. Ea urma să adune documente şi mărturii orale despre Foametea din anii 1932-1933. Rezultatul activităţii comisiei a fost raportul publicat în anul 1988 pentru Congresul SUA şi trei volume cu mărturii. În concluziile comisiei se sublinia, printre altele, că „Iosif Stalin şi anturajul lui au săvârşit un genocid împotriva ucrainenilor în anii 1932-1933”.  Această organizaţie de stat deseori era numită „comisia lui Mace”, deşi el era unul dintre cei trei membri ai ei. În anul 1993 James Earnest Mace se stabileşte în Ucraina şi devine profesor la Universitatea Naţională „Academia Movileană din Kiev”. A decedat în 2004. În 2005 a fost distins post-mortem cu ordinul „Iaroslav cel Înţelept”.

18 02 2022 IST 1

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий