La 22 martie 1832 s-a stins din viață scriitorul german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale, Johann Wolfgang von Goethe. Johann Wolfgang Goethe (1749-1932) este autorul celebrelor opere literare „Suferințele tânărului Werther”, „Faust”, „Afinitățile elective”.
La 22 martie 1842 s-a născut compozitorul, pianistul, pedagogul, activistul public, fondatorul muzicii clasice ucrainene, Mykola Lysenko. Absolvent al Universității din Kiev, Mykola Lysenko și-a continuat studiile la conservatorul din Leipzig și la cel din Sankt-Petersburg. În anul 1904 a înființat la Kiev Școala muzical-dramatică. Este autorul a nouă opere, cele mai vestite fiind „Natalka Poltavka”, „Taras Bulba”, „Eneida”. Pe timpul său, Mykola Lysenko a fost nu numai compozitorul nr. 1 al Ucrainei, ci și o personalitate centrală a întregii culturi ucrainene. A evoluat și pe scena Filarmonicii din Cernăuți.
În ziua de 22 martie a anului 1884 a avut loc premiera piesei „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri. Scrisa în anul 1883, piesa a fost publicată în anul următor în „Convorbiri literare”, în trei numere consecutive şi inclusă în acelaşi an în volumul al X-lea al ediţiei „Opere complete” (vol. V. Teatru), apărută la Socec. Reprezentată la 22 martie 1884, „Fântâna Blanduziei” e cea mai izbutita lucrare dramatica a lui Vasile Alecsandri, întrucât, din câteva trăsături, a reuşit să ne proiecteze o viziune antică. Lipsită de elementul tragic, „Fântâna Blanduziei” ne evocă numai un colt de viaţă romana cristalizat în jurul unui singur moment sufletesc de o valoare umană. Nimeni nu era, de altfel, mai indicat decât Horaţiu, pentru idila din jurul celebrei fântâni, idila curmată de grăuntele de resemnare ce i-a înfrânat întotdeauna avânturile; realitatea umană este astfel combinată cu realitatea istorică. Fără a fi o tragedie sau chiar o piesă de teatru, de vreme ce resemnarea eludează conflictul dramatic, „Fântâna Blanduziei” e un crampei de umanitate şi, prin armonia formelor, mai ales, de antichitate: prin firea lui senină, optimistă, Alecsandri era, de altfel, în măsură să înţeleagă pe poetul Tibrului, care cântase atât de topic poezia mediocrităţii, a vieţii rustice şi a resemnării şi, fără a fi războinic, devenise, prin acelaşi destin ironic, ca şi Alecsandri, un poet al curţilor, al războaielor, al imperialismului, într-un cuvânt un poet naţional.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com