Alexei al lui Dumitru Slimac a văzut lumina zilei la 1907, în vechea capitală a Bucovinei istorice. Obţinând studii medii, este încadrat în componenţa funcţionarilor Primăriei municipiului Cernăuţi. Va fi arestat pe data de 20 septembrie 1940 şi supus cercetărilor staliniste timp de 18 luni. În ziua de 30 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Pentru el au continuat chinurile cristice din Gulagul sovietic.
În iunie 1941, ţăranul Vasile al lui Gheorghe Puiu din Tureatca, Ţinutul Herţei, născut la 1895, conform hotărârii „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, este dus în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Împreună cu el, apucă drumul calvarului bolşevic soţia sa, Varvara, născută la 1890, şi copiii: Haritina, născută la 1924; Vladimir, născut la 1929. În stepele pustii şi fără margini kazahe, bătute de vânturi sălbatice şi de ierni cumplite, au trecut la cele veşnice părinţii. Mama a murit în februarie 1942, iar tatăl a închis ochii pentru totdeauna în luna martie, acelaşi an. Au rămas sărmanii copii singuri în această lume plină de suferinţe. Atunci doina românilor „s-a stins din fluiere”.
Ţăranul Nicolae al lui Ion Carp, născut la 1902, în localitatea Vancicăuţi din Basarabia, pentru faptul că în perioada interbelică a fost membru al unui partid cu vederi democratice din România, conform deciziei din 9 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, este deportat în Siberia. Românul porneşte spre pământul îngheţului veşnic împreună cu soţia şi cu cele două fiice ale sale. În regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în martie 1942, s-a stins din viaţă fiica Olga, care a venit pe lume la 1926. Jalnic au bocit-o părinţii, „cu glasul frânt de-atâta nedreptate”.
Tot în luna martie a anului 1942, în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk din Federaţia Rusă, s-a înălţat la ceruri Constantin al lui Florea Iacobeţ, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1884, în satul-martir Mahala din Bucovina. Fiind acuzat de autorităţile sovietice de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”, va fi dus în taigaua siberiană, unde şi-a găsit mormântul. Ţăranul este deportat în baza deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 mai 1941. În ultima clipă a vieţii sale, mahaleanul s-a rugat cu lacrimi în ochi ca baştina lui dragă să nu-l uite.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com