La ceremonia de deschidere au asistat sute de bucovineni și persoane refugiate, găzduite în prezent în regiunea noastră. În legătură cu aceasta, adjunctul şefului Administraţiei Militare Regionale, Iryna Isopenko, a menţionat: „Bucovina a adăpostit deja peste 78.000 de refugiaţi. Ne sunteți cu toții dragi, iar înainte de Paști vrem să vă familiarizăm cu tradițiile și cultura bucovineană. În acest fel ne străduim să ridicăm și mai mult spiritul general ucrainean întru victoria noastră comună”. Maeștri ai artei populare din ţinut i-au ajutat pe oaspeții Muzeului sub cerul liber să simtă atmosfera de Paști. Ei au povestit despre originea și crearea broderilor bucovinene festive și i-au învățat pe copii să creeze simbolul principal al luminoasei sărbători a Învierii lui Domnului – oul încondeiat.
„Proiectul prevede desfășurarea unor master-clas în locațiile muzeului. Îi așteptăm aici pe copiii refugiaţilor, care s-au oprit în Bucovina, și credem că așa cum a Înviat Iisus, la fel va învia și Ucraina”, a declarat directorul Muzeului regional de arhitectură populară și trai din Cernăuți, Ivan Pilat. El a mai spus că în cadrul evenimentului vor fi pregătite și sfințite coșurile de Paşti, în timpul serviciului divin, pe care voluntarii le vor trimite apărătorilor ucraineni de pe front, scrie site-ul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com