Potrivit datelor din 16 aprilie, aproximativ 700 de soldați ucraineni se află în prizonierat la ruşi. Rusia, de asemenea, ţine ca prizonieri circa o mie de civili, majoritatea fiind femei, a comunicat vicepremierul, ministrul Reintegrării, Iryna Vereșciuk, în cadrul maratonului televizat. Ea a precizat că peste cinci sute de prizonieri civili sunt femei. „Nu vom schimba militarii prizonieri pe civilii prizonieri, acest lucru este interzis de Convenția de la Geneva. Cerem eliberarea civililor noștri fără nicio condiție. În ceea ce privește numărul prizonierilor, există o paritate aproximativă: la noi sunt 700 prizonierii lor de război ruşi şi la ruşi sunt 700 soldați de-ai noștri”, a accentuat Iryna Vereşciuk.
Ea a subliniat că Federația Rusă nu respectă pe deplin Convenția de la Geneva privind tratamentul deținuților, schimbă selectiv prizonieri și nu acordă atenție listelor prezentate de partea ucraineană.
După cum a comunicat Agenția ucraineană de știri, doi piloți ucraineni au fost eliberați din captivitatea invadatorilor.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com