La 17 aprilie 1647 s-a stins din viaţă cronicarul moldovean Grigore Ureche. Grigore Ureche (1590-1647) a fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat. Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit, deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă. Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lemberg (Lviv), la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar. În vremea domniei lui Vasile Lupu a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al Țării de Jos. A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova. Cronica sa „Letopiseţul Ţării Moldovei” e cea mai veche scriere din Moldova în limba romană şi descrie istoria Moldovei din 1359-1594. Cronica a ajuns până la noi prin nişte interpolări ale călugărilor pisari Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricariul.
La 17 aprilie 1813 a fost inaugurată eparhia Chişinăului şi Hotinului în Basarabia ţaristă. Apariţia în spaţiul dintre Prut şi Nistru a primei structuri ecleziastice ortodoxe a unificat sub auspiciile sale toate bisericile ortodoxe ale regiunii date creând o unitate autonomă. Meritele apariţiei acestei instituţii întru totul se datorează Iubitorului de Dumnezeu şi merituosului mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Noua eparhie îşi primi denumirea pe care o cunoaştem, deoarece pe de o parte la Chişinău se afla centrul administrativ şi juridic al noii provincii organizate, iar pe de altă parte la Hotin s-a aflat cândva sediul Episcopiei Hotinului ce făcea parte din Mitropolia Proilaviei. Aflându-se în fruntea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, mitropolitul Gavriil a desfăşurat activităţi ample pentru toţi ortodocşii din Basarabia şi Transnistria, reieşind din faptul că cei care locuiau în diferite regiuni după ordinea civilă, să fie uniţi bisericeşte în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sub un singur omofor, cel al mitropolitului Gavriil.
La 17 aprilie 1945, la București a încetat să bată inima lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, poet și prozator, „stejarul poeziei bucovinene interbelice”. Viața pământească a lui Mircea Streinul a durat doar 35 de ani. El s-a născut la 2 ianuarie 1910 în satul Cuciurul Mare de lângă Cernăuți. A învățat la Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, unde, împreună cu alți trei colegi pasionați de literatură, scoate revista „Caietul celor patru”. Și-a continuat studiile de litere, filosofie, drept și teologie la Universitatea din Cernăuți. În 1931, împreună cu Ion Roșea, Gh. Antonovici, George Drumur, Neculai Pavel și mulți alți aderenți ulteriori, creează în capitala Bucovinei gruparea „Iconar”. În colaborare cu Iulian Vesper gruparea își înființează în 1933 și o editură proprie.
Mircea Streinul a debutat în revista „Junimea literară” (în trei numere din anul 1929) cu un fragment de roman. În presa bucureșteană – revista „Capricorn” a lui George Călinescu –debutează la 1 noiembrie 1930 cu un poem. Primul său volum de poeme „Carte de iconar” apare în anul 1933.
Mircea Streinul desfășoară o intensă activitate gazetărească. A fost redactor la „Glasul Bucovinei”, „Argonaut”, „Iconar”, „Fișier”, „Buna Vestire”. În 1934, pentru poemele din volumul „Itinerar cu anexe în vis” a fost distins cu premiul de poezie al Societății Scriitorilor Români, al cărei vicepreședinte va deveni. Din 1938 activitatea poetică a lui Mircea Streinul se încheie și începe seria volumelor de proză, din care se disting romanele „Ion Aluion” (1938), „Drama casei Timoteu” (1941), „Prăvălia Diavolului” (1942) – despre ororile stalinismului după ocuparea Bucovinei în 1940 de către Rusia bolşevică, „Soarele răsare noaptea“ (1943), „Băieţi de fată“ (1944). Mircea Streinul a decedat în condiţii misterioase după invazia bolşevică în România, la data de 17 aprilie 1945, în Bucureşti. Cărţile lui rodiseră, fuseseră doar încredinţate neamului, cu convingerea că „există un destin al creaţiei, care nu poate fi forţat nici în bine, nici în rău“. A fost scriitorul exponenţial al Bucovinei, singurul care a provocat naşterea unei mişcări culturale, nu doar literare, bucovinene.
În ziua de 17 aprilie 2014 a decedat Gabriel García Márquez, scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Cel mai cunoscut roman al său este „Un veac de singurătate”, tradus în zeci de limbi ale lumii. Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com