La 22 aprilie 1850 s-a născut poeta română Veronica Micle. Veronica Micle (Ana Câmpeanu) este originară din Năsăud, Transilvania. A publicat versuri, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută în special datorită relației cu Mihai Eminescu.
A fost al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpeanu, care a murit înainte de nașterea fiicei sale, și al moașei Ana. După moartea soțului din anul 1849 Ana s-a mutat, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamț. Fratele Radu moare nu mult după aceea. În anul 1853 mama împreună cu fiica se stabilesc la Iași. După cursurile primare Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvește în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.
La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle, oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași. În anul 1866 se naște primul copil al soților Micle, Valeria, iar în 1868 se naște cea de a doua fiică, Virginia Livia.
În 1869 Veronica Micle contribuie la înființarea unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară. În primăvara anului 1872 întreprinde o călătorie la Viena pentru un tratament medical. Acolo face cunoștință cu studentul Mihai Eminescu. În același an Veronica Micle debutează în revista „Noul curier român” cu două scrieri în proză.
La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă.
În timpul Războiului de Independență Veronica Micle a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă la casele lor.
La 6 august 1879 moare soțul ei, Ștefan Micle. Rămasă văduvă, Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reușească, să-și întemeieze o familie.
În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din capitală. Cealaltă fiică îmbrățișează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică. Veronica Micle donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.
La 3 august 1889 Veronica Micle moare la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. A fost înhumată lângă bisericuța Sfântul Ioan de la Văratec.
Nemuritoarea muză a liricii eminesciene s-a născut în același an cu marele nostru poet – 1850 – și tot în același an – 1889 – ambii și-au încheiat viața pământească.
Cineva spunea că dacă vrei să scrii despre Veronica Micle, să-i citeşti poeziile sau corespondenţa, să ţi-o imaginezi văzând-o cu ochii minţii, nu poţi s-o faci decât luând-o împreună cu Mihai Eminescu, căci dragostea ce i-a legat, a creat şi cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre şi cea mai frumoasă poveste de iubire a literaturii române. Gândind la frumoasa lor poveste de dragoste, cred că puţine sunt femeile care să nu fi visat să fie iubite ca Veronica, şi puţini bărbaţii care să nu fi visat să întâlnească iubirea întruchipată într-o femeie asemenea ei. Iubirea dintre acest „înger blond”, Veronica şi Eminescu a fost mare, adâncă, a învins totul şi a reuşit să existe dincolo de răutăţile unor oameni care doreau să-i vadă despărţiţi.
Poeții cernăuțeni din zilele noastre – Tamara Severniuk și Oleksandr Dovbuș – au tradus în limba ucraineană unele poezii din lirica Veronicăi Micle.
La 22 aprilie 1907, la Chişinău a apărut în limba română cu caractere latine ziarul „Viaţa Basarabiei”. A fost o publicaţie editată pe cont propriu şi sub conducerea lui Alexis Nour şi difuzată până la 25 mai 1907. „Viaţa Basarabiei” apărea atât cu litere ruseşti, cat şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a dispărut după numai şase numere. Rusificarea pătrunsese adânc, până în măduva spiritului lui Alexe Nour, care consemna în ziarul „Viaţa Basarabiei”: „Aici nici florile nu mai înfloresc şi nici păsările nu mai cântă, ne-am educat ruseşte şi am pierdut cheia de la inima ţăranului”. Alexis Nour (1877-1939) a fost un boier moldovean născut în gubernia Basarabia care a activat ca publicist, activist şi eseist, remarcat mai ales pentru susţinerea Unirii României cu Basarabia şi pentru critica sa la adresa Imperiului Rus. După ce şi-a încheiat studiile la Kiev, Alexis Nour nu cunoştea limba română, dar a reuşit s-o iubească, s-o înveţe şi s-o propage pe parcursul vieţii.
În ziua de 22 aprilie a anului 1986, la Chicago a murit Mircea Eliade, romancier, eseist, filosof, istoric al religiilor. Mircea Eliade, scriitor şi istoric al religiilor (1907-1986) este considerat unul dintre cei mai prolifici scriitori pe care i-a dat literatura română.
Mircea Eliade se stabileşte la Chicago în 1957 ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa. La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Câțiva ani mai târziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor. În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume ale Enciclopediei religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istorie a religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.
Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani. A fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com