Ucraina are nevoie de lansatoare de rachete şi de avioane

13 05 2022 F 3

Ministrul de Externe, Dmytro Kuleba, a declarat că situația cu livrările cu arme către Ucraina s-a îmbunătățit, dar este necesar să se asigure aprovizionarea permanentă. În cadrul întâlnirii G7 în Germania, unde au fost invitate Ucraina şi Moldova, şeful diplomaţiei ucrainene a accentuat: „Ultima dată, la întâlnirea G7, am cerut trei lucruri: arme, arme și din nou arme. De atunci, situația s-a îmbunătățit datorită aprovizionării cu obuziere din Statele Unite și din unele țări europene”, scrie „Evropeiska pravda”.

Totuși, potrivit ministrului, aprovizionarea trebuie să continue, astfel încât Ucraina să aibă toate mijloacele pentru a învinge Rusia. În special, Dmytro Kuleba a subliniat că Ucraina are nevoie de lansatoare de rachete. Potrivit lui, se negociază cu reprezentanții G7 cu privire la posibilitatea furnizării acestor sisteme reactive. „Al doilea gol care trebuie completat este aviația. De două luni şi jumătate această problemă aşa şi n-a fost rezolvată.  Dar, spre deosebire de problema lansatoarelor de rachete, nu văd o soluție imediată pentru această problemă”, a accentuat Dmytro Kuleba.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий