La 1 iunie 1636, la Vaslui s-a născut Nicolae Milescu Spătaru, cărturar și traducător, geograf și diplomat român, care a activat atât în Moldova, cât și în Rusia. Una dintre cele mai curioase apariţii din trecutul cultural al României este Nicolae Milescu, care a fost cunoscut și sub numele de Spatarul Milescu-Cârnu. Denumirea de „Spătarul” provine de la faptul că o perioadă a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Țara Românească (1659-1660), iar porecla „Cârnu” – de la faptul că a fost mutilat de domn pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor.
El s-a născut în anul 1636, într-o familie boierească şi şi-a făcut studiile la Școala Trei Ierarhi din Iași. Apoi a plecat la Constantinopol, unde şcoala pe care a urmat-o între anii 1645-1650, era extrem de renumită în epocă prin profesorii pregătiţi în universităţile occidentale de la Roma, Veneţia, Padova. Revenit pe meleagurile Moldovei, Nicolae Milescu este interesat de studiul documentelor vechi şi printre primele sale scrieri face referire la icoana miraculoasă de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării în Imperiul Otoman și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm, la Paris, pe lângă Ludovic XIV („Regele Soare”). Nicolae Milescu era poliglot. Vorbea româna, latina, greaca și rusa, cunoștea limbile turcă, franceză și italiană. Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică importantă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Timp de șapte ani, începând din 1661, Nicolae Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament. Nicolae Milescu la Constantinopol se împrietenise cu patriarhul Dosoftei al Ierusalimului, care-l ajută să ajungă în serviciul ţarului, la Moscova, în 1671. La curtea țarului Aleksei de la Moscova, precum și la Colegiul slavo-greco-latin, înființat la Kiev de Petru Movilă, Nicolae Milescu face o impresie atât de bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni. La 14 decembrie 1671 a fost primit în rândul curtenilor. În anul 1675 Nicolae Milescu a pornit ca ambasador către China, însoțit de o mare ceată de oameni înarmați (drumurile fiind bântuite de răufăcători) și de alți înalți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, pe nume Kangxi, asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Se povestește că împăratul chinez l-a primit pe Nicolae Milescu ca pe un înalt oaspete, ba chiar că, impresionat de calitățile sale intelectuale, i-a oferit daruri de preț. Mai certe și mai de preț sunt, însă, numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.
Nicolae Milescu Spătaru a lăsat o lucrare despre călătoria din Siberia până la frontiera Chinei, misiune cu peripeţii, întoarcerea spre casă şi despre fluviul Amur. Este un jurnal care nu are valoare literară, dar precisă şi folositoare din punct de vedere geografic şi economic, în care vorbeşte despre sate, insule, păduri, fluvii, gheţari cât munţii. Fără îndoială, partea cea mai atrăgătoare a întregii lucrări este cea în care descrie drumul spre Beijing, întâlnirea cu autorităţile chineze, tot protocolul întrevederii cu împăratul Chinei. Lucrurile atât de deosebite de cele din Europa, grădinile palatului, luxul copleşitor, scările şi podeţele de marmură fac o impresie deosebită şi îndeamnă mintea spre colindare pe tărâmul fantasticului. Opera lui Nicolae Milescu Spătaru a căpătat o largă răspândire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, Ţările Româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfârşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.
La 1 iunie 1829 a apărut la Iaşi „Albina Românească” – prima gazetă în limba româna din Moldova. Directorul publicaţiei a fost Gheorghe Asachi. Gazeta politico-literară „Albina Românească” a apărut bisăptămânal până la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850. Proprietarul și redactorul Gheorghe Asachi a publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”. După „Courrier de Moldavie”, tipărit în limba franceză la Iaşi, „Albina Românească” este primul ziar scris în limba română din Principatul Moldova care, alături de „Curierul Romanesc”, redactat de Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, în Ţara Românească, și de „Gazeta de Transilvania” a lui G.Bariţiu de la Braşov, au pus bazele presei periodice româneşti.
La 1 iunie 1865 s-a născut la Ciripcău, Soroca, în Basarabia țaristă, juristul, scriitorul, profesor universitar, Constantin Stere, fost gazetar și om politic țărănist, membru post-mortem (din 2010) al Academiei Române. În tinerețe a fost condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886–1892), pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă. La întoarcere, s-a stabilit la Iași și a urmat Facultatea de Drept. După ce și-a afirmat concepțiile și crezul politic în „Evenimentul literar”, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, în 1897 a luat licența în Drept, iar din 1901 a început cariera de pedagog la catedra de Drept Administrativ și constituțional a Facultății de Drept din Iași, de la profesor suplinitor, în 1913 fiind ales rector. La 1916 și-a dat demisia și a plecat la București. Timp de 40 ani a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă, fiind fondatorul și conducătorul revistei „Viața românească”. A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar fără a face o carieră politică. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal.
Constantin Stere a fost al doilea președinte al Sfatului Țării (aprilie–noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. După articolele și schițele apărute în presă de-a lungul vremii, reunite în volumul „În literatură”, a publicat romanul fluviu „În preajma revoluției”. A decedat la 26 iunie 1936, la Bucov, judeţul Prahova.
La 1 iunie anul 1957 a fost înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. Fondatorul lui a fost criticul și istoricul literar Constantin Stere, primul director al instituției. Muzeul are un patrimoniu de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți vechi, inclusiv unele incunabule mai vechi de 500 de ani, evaluate la peste 1 miliard de euro. Printre ele se numără și manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului”– www.lyberti.com