La 5 iunie 1446 dieta Ungariei, întrunita la Rakos, lângă Buda, îl alege pe Iancu de Hunedoara guvernator al Ungariei. Ioan de Hunedoara, cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (1407-1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.
La 5 iunie 1461 are loc prima incursiune a lui Ştefan cel Mare al Moldovei în Transilvania ca represalii asupra voievodului Sebastian de Rozgony, pentru că luase la curtea sa pe asasinul tatălui său, Petru Aron. După moartea lui Alexandru cel Bun, care domnise pe tronul Ţării Moldovei răstimp de 32 ani, au venit vremuri de cumpănă pentru Moldova. În scaunul ţării urcă unul după altul diferiţi domnitori, lacomi de putere şi avuţie. Tronul Moldovei seamănă mai degrabă cu o minge aruncată de partidele boiereşti de la o mlădiţă de os domnesc la alta. Printre aceştia a fost şi Petru Aron care mişeleşte îl omoară pe Bogdan Vodă (tatăl lui Ştefan cel Mare), iar mai apoi şi pe partenerul său în acest complot, nepotul său Alexăndrel, astfel devenind domnitorul unic al Ţării Moldovei. Dar nu i-a fost lungă domnia, pentru că în 1457 năvăleşte asupra lui , „cu mulţime de oaste muntenească şi din ţară adunaţi”, Ştefan, mai apoi numit „cel Mare“, fiul lui Bogdan al II-lea, ca să răzbune moartea tatălui său. Victoria a fost de partea lui Ştefan, şi acesta urcă pe tronul Moldovei la 14 aprilie 1457. Pentru a-i închide toate drumurile lui Aron, Ştefan face o incursiune în Polonia în 1459 unde încheie Tratatul moldo-polon de la Overhelauti prin care voievozii Rusiei mici şi ai Podoliei se obligau să nu permită lui Petru Aron să se apropie de graniţa Moldovei decât până la Smotrici. Aron însă a reuşit să părăsească Polonia în 1460, găsind adăpost în Transilvania, la curtea voievodului Sebastian de Rozgony. Drept consecinţă Ştefan cel Mare înfăptuieşte la 5 iunie 1461 o primă incursiune în Transalvania. Domnul Moldovei pradă în secuime ca represalii pentru că voievodul Sebastian de Rozgony luase la curtea sa pe Petru Aron pe care îl omoară abia în 1469 în timpul unei alte incursiuni.
La 5 iunie 1581 a ieşit de sub teascurile tiparului primul calendar est slav şi ultima ediţie a tipografului Ivan Fiodorov – „Cronologia”. Ivan Fiodorov a fost primul tipograf din Rusia. În anul 1553 țarul Ioan al IV-lea a dispus să se construiască o casă specială pentru tipografie, care a fost deschisă doar în 1563. Aici au început să lucreze Fiodorov și Petru Maloiaroslaveț. Cartea tipărită în anul 1565 – „Apostolul” – a provocat represiuni din partea copiștilor, încât tipografii au fost nevoiți să se refugieze în Lituania, la hatmanul Hotchevici. La Zabludov a mai tipărit „Evanghelia de învățătură”. În anul 1574 a tipărit la Lvov a doua ediție a „Apostolului”. La Ostrog, din porunca cneazului Constantin a tipărit „Biblia de la Ostrog”, prima Biblie în limba slavo-rusă. Fiodorov a decedat în sărăcie cumplită în luna decembrie 1583 într-o suburbie a oraşului Lvov.
La 5 iunie 1865 apare revista „Familia”, editată de Iosif Vulcan. A fost editată la Pesta între 1865 – 1880 , apoi la Oradea, între 1880 – 1906. În paginile ei publicau personalităţi ale culturii române de-o parte şi de alta a Carpaţilor. În februarie 1866, Iosif Vulcan primeşte la sediul redacţiei, de la un privatist de la Gimnaziul din Cernăuţi, o scrisoare însoţită de o poezie, „De-aş avea”, semnată de Mihail Eminovici. Redactorul „Familiei” este încântat de poezia primită, permiţându-şi însă o modificare, anume, românizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv Iosif Vulcan este considerat „naşul literar” al celui mai important poet român. În revista „Familia”, după debutul său în 1866, Mihai Eminescu va publica apoi poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Revista „Familia” milita deschis pentru unitatea spirituală a tuturor românilor. Printre colaboratori au figurat Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron Densuşianu, Nicolae Densuşianu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Vlahuţă, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, precum şi mulţi alţi oameni de cultură. „Familia” a avut și o variantă pentru sate – „Şezătoarea”, apărută între anii 1875 – 1882. Din 1926 Mihail Sadoveanu a publicat la Oradea a doua serie a revistei.
Iosif Vulcan, cel care a creat revista „Familia”, a fost o figură proeminentă a culturii din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea din Ardeal. Fiind ultimul exponent al Şcolii Ardelene, a căutat în întreaga sa activitate culturală să ajute la modernizarea literaturii şi a limbii române. În perioada aceea poporul român respira printr-un scop comun – Unirea. Acțiunile lui Iosif Vulcan prin revista „Familia” au reprezentat pași importanți în conturarea istoriei literaturii române.
La 5 iunie 1871, la Botoşani s-a născut Nicolae Iorga, istoric, scriitor, publicist și om politic român. Nicolae Iorga (1871-1940) Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor şi filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului al XX-lea, „rolul lui Voltaire”. Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris. A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.). Fiind unul dintre doctrinarii sămănătorismului, a condus revista „Sămănătorul” în perioada 1905-1906. A întocmit numeroase volume de izvoare, documente cu privire la istoria românilor. Contribuția la cercetarea istoriei universale, la cercetarea istoriei literaturii române, ca și vastitatea operei și preocupărilor sale, îl situează pe Nicolae Iorga între marii istorici ai lumii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com