A intrat în vigoare hotărârea Judecătoriei raionale Hliboca în ceea ce privește organizarea de către un grup de bucovineni a unui canal ilegal de transportare a cetățenilor străini dincolo de Frontiera de stat a Ucrainei, transmite Serviciul de presă al SSU în regiunea Cernăuți.
Potrivit schemei criminale, unul dintre infractori trebuia să transporte cu mașina proprie patru cetățeni ai Indiei spre frontiera ucraineano-română. Apoi, un alt bărbat trebuia să transfere ilegal imigranții pe teritoriul României, ocolind Punctul de trecere şi control.
Însă „tranzacția” ilegală a eșuat, deoarece serviciile speciale i-au reținut pe imigranții indieni și pe cei trei bucovineni care îi însoțeau. Instanța de judecată a demonstrat vinovăția lor. Cei trei bucovineni au fost condamnați la cinci ani de privare a libertăţii.