O astfel de declaraţie a făcut Cancelarul german, Olaf Scholz, într-un interviu acordat dpa, citat de Ukrinform. Scholz a spus că vrea să folosească întâlnirea cu liderii G7 săptămâna viitoare în satul bavarez Elmau pentru a discuta perspectivele pe termen lung ale Ucrainei. „Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp, cât va fi nevoie”, a accentuat el. Vrem să ne convingem că planurile președintelui rus nu se vor îndeplini. Putin speră, evident, că totul se va pune la punct odată ce va cuceri suficient pământ și comunitatea internațională va reveni la afaceri ca de obicei. Este o iluzie”.
Potrivit lui Scholz, el și colegii săi din Franța, Italia și România, în timpul recentei vizite la Kiev au discutat cu președintele Volodymyr Zelenski despre livrările în continuare de arme către Ucraina, în special muniții și artilerie. Cei patru lideri au susținut, de asemenea, acordarea statutului de candidat Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană. Scholz și-a exprimat speranța că toate țările UE vor sprijini această poziție în cadrul summit-ului din săptămâna viitoare de la Bruxelles.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com