Experții au analizat detaliile exploziilor de pe aeroportul din Novofedorovka din Crimeea ocupată. Ei au rezumat proporţiile distrugerilor, cu ce s-a tras și cum ar putea evolua evenimentele în continuare.
După cum se menţionează în subiectul proiectului FreeDom, de fapt, a început deja deocuparea Crimeii.
în Novofedorovka este dislocat Regimentul 43 de Aviație de vânătoare al țării agresoare, care a bombardat orașe pașnice ucrainene. El dispune de avioane de vânătoare Su-30SM, Su-33 și bombardiere Su-24M.
„Acest aerodrom era folosit, în primul rând, pentru a bombarda regiunile Herson și Zaporijjia”, a declarat Oleksandr Kovalenko, observator politico-militar al grupului „Rezistența informațională”.
Experții consideră exploziile din Crimeea constituie un punct de cotitură în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
„Obiectivele militare ale Federației Ruse din Crimeea sunt vulnerabile și nu mai este posibil să o ascundem”, a declarat Pavlo Lakiiciuk, șeful programelor de securitate la Centrul de Studii Globale „Strategia XXI”. Cu toate acestea, propagandiștii de la Kremlin s-au grăbit din nou să reducă totul la un muc de țigară aruncat. Și, în general, Ministerul rus al Apărării a asigurat că niciun echipament nu a fost avariat. Adevărat, minciunile trădează amploarea celor întâmplate – la un kilometru de explozii în case nu mai erau ferestre cu sticla nespartă.
La 10 august, partea ucraineană a confirmat că 9 avioane de vânătoare ale inamicului au fost distruse dintr-o singură lovitură. Cu toate acestea, Ucraina neagă atacul asupra bazei rusești. Fiecare parte are propriile sale motive pentru a nega atacul Ucrainei asupra țintei strategice a Rusiei. Pentru Kremlin a da vina pe Ucraina înseamnă a recunoaşte propria neputință. În orice caz, analiștii militari cu o oarecare prudență sunt de acord că exploziile de la Novofedorovka nu au fost un accident. Simultaneitatea exploziilor în două locuri diferite exclude probabil versiunea oficială rusă a unui incendiu accidental, dar nu exclude nici diversiunea, nici atacul cu rachetă. Aici, unii analiști sugerează că atacul asupra aerodromului din Novofedorovka a fost efectuat de ATACMS. Alții resping această informație, susținând că ar putea fi sistemul ucrainean de rachete „Grom-2”, al cărui rază de acțiune ajunge la 280 de kilometri. „Nu exclud un alt scenariu mai fantastic, și anume utilizarea „Grom-2”. Acesta este un sistem de rachete operațional-tactic care a fost elaborat în Ucraina destul de mult timp cu investiții din Arabia Saudită”, opinează expertul militar Oleksandr Kovalenko. Nici diversiunea nu poate fi exclusă. Dar indiferent ce au atacat, această lovitură asupra bazei din Crimeea este o palmă dată lui Putin.
„Distrugerea bazei aeriene din Saki este o lovitură teribilă pentru psihicul lui Putin și pentru imaginea sa în Rusia”, afirmă analistul politic Viktor Nebojenko.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com