În sat la noi aş vrea să am mormântul,
Sub paltinul bisericii de sus,
Să am la creştet soarele-n apus.
Doinească-mi apele Moldovei cântul
Şi gârla morii plângă-mă-n apus…
Traian Popovici
La 1 noiembrie 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia nr. 60/7, conform căreia data de 27 ianuarie este considerată Zi internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. Anume în această zi, în anul 1945, au fost eliberaţi deţinuţii lagărului nazist al morţii Auschwitz din Polonia. În perioada sa de existenţă, în numitul lagăr au murit circa trei milioane de oameni, majoritatea fiind evrei. E necesar de a menţiona faptul că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost nimiciţi şase milioane de etnici de origine mozaică.
În Rezoluţia adoptată de către Organizaţia Naţiunilor Unite se menţionează că Holocaustul, care se măsoară prin nimicirea unei treimi din populaţia evreiască şi a unui imens număr de victime ale altor naţionalităţi, trebuie să devină pentru toate popoarele o lecţie de prevenire, fiindcă această mare tragedie demonstrează la ce poate duce ura, fanatismul, rasismul.
Un adevărat exemplu de adâncă stimă faţă de oamenii de altă etnie serveşte activitatea avocatului Traian Popovici. Viitorul primar al oraşului de pe malul Prutului, „feciorul popii”, s-a născut în toamnă, făcându-şi apariţia în această frumoasă lume, când Carpaţii plini de legende, cu „munţii lor bătrâni”, i-au „dat avântul”, la 17 octombrie 1892, în pitorescul sat Ruşii Mănăstioarei, actualmente localitate în comuna Udeşti, judeţul Suceava al României. Şi-a petrecut copilăria de farmec plină într-un mediu rural, în mijlocul răzeşilor cu dragoste de biserică, de natură, de obiceiurile şi datinile strămoşeşti. Iubindu-şi neamul şi Patria, în ziua izbucnirii Primul Război Mondial, s-a înrolat în rândurile Armatei Române, luptând pentru suveranitatea ţării în perioada acestui mare incendiu mondial. Când a luat sfârşit cea dintâi conflagraţie mondială, studentul-patriot reuşeşte să-şi termine studiile în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Cernăuţi, obţinând ulterior titlul de doctor în drept. În perioada interbelică s-a ocupat cu avocatura în vechea capitală a Bucovinei istorice. La 28 iunie 1940, când Armata Roşie „eliberatoare” şi-a făcut apariţia triumfală în frumosul oraş al lui Alexandru cel Bun, instaurând un regim crunt de teroare bolşevică, avocatul Traian Popovici apucă drumul refugiului, stabilindu-se în municipiul Bucureşti. Va reveni la Cernăuţi la începutul lunii iulie 1941, fiind trimis în Bucovina ca „prim-ajutor de primar”. Pe data de 1 august acelaşi an, colonelul Alexandru Rioşanu, pe atunci Guvernator al Provinciei Bucovina, îl numeşte pe doctorul Traian Popovici în funcţia de Primar al Cernăuţiului. Despre acest eveniment va menţiona: „Cu ziua de 1 august începe zbuciumul meu în scaunul de răspundere ce l-am deţinut, pe care nu l-am solicitat şi în care am fost aruncat de împrejurări”.
Pe data de 11 august 1941, noului primar i se aduce la cunoştinţă că Primăria municipiului Cernăuţi este obligată să înceapă procesul de evacuare a evreilor peste Nistru şi de organizare a unui ghetou provizoriu. El, ca un bun român şi mare patriot, educat în spiritul valorilor creştin-ortodoxe, a intervenit ferm în favoarea evreilor, fiind conştient de dimensiunile tragediei care li se pregătea de către autorităţile militare. Primarul a primit ordin din partea Guvernământului Provinciei Bucovina de a prezenta un proiect de organizare a ghetoului, unde trebuiau să fie introduşi circa 49.000 evrei din oraş. Referitor la acest fapt, Traian Popovici va scrie mai târziu: „Câteva zile după instalarea mea ca primar, am avut ocazia să vorbesc într-o audienţă de lucru cu guvernatorul Rioşanu asupra problemelor evreieşti. Decedatul guvernator îmi cerea să procedez la delimitarea unui cartier de oraş căruia voia să-i dea destinaţie de ghetou. I-am expus punctul meu de vedere net şi i-am arătat enormitatea acestei măsuri medievale, raportată la gradul de cultură a evreimii cernăuţene, i-am arătat că din punct de vedere tehnic nu pot admite aspectul degradant al închiderii unei părţi din oraş în baricade de sârmă ghimpată şi în îngrădituri de scândură. Cernăuţii cu aliura lui de oraş occidental refuzând sub aspect edilitar o astfel de pângărire a esteticului său”.
În cartea „Dilemele convieţuirii: evreii în Bucovina (1774 – 1947)”, profesorul Daniel Hrenciuc, autorul lucrării, menţionează: „Popovici a protestat în faţa acestei ordonanţe, argumentând cu faptul că viaţa economică din Cernăuţi ar fi fost paralizată fără aportul evreilor”.
Guvernatorul Alexandru Rioşanu a decedat şi în fruntea Provinciei Bucovina este numit generalul Corneliu Calotescu, care n-a acceptat poziţia primarului şi, la 10 octombrie 1941, a emis „Ordinele pentru înfiinţarea ghetoului Cernăuţi, pentru confiscarea averilor şi pentru deportarea peste Nistru”. Ghetoul începea de la Piaţa Dacia (azi Piaţa Filarmonicei), cobora pe fosta stradă Eminescu (redenumită în Arkadi Jukovski), ajungea până la strada Sf. Treime (azi Bogdan Hmelniţki), mergea în jos pe această stradă până la strada C. Brătianu (în prezent Gagarin), trecea pe strada Prutului), pe lângă linia ferată ajungea la strada Vireanu (actualmente strada Uzbecă), pornea spre strada Elena Doamna (azi Berdicev), urca pe strada Ştefan Tomşa (Lubenska), pe lângă Cimitirul Evreiesc pornea spre strada Romană (Ruska), lângă pod o lua pe strada Petru Rareş (azi Bukovinska), până la strada Maramureşului (în prezent Oljici), ocupa strada Războieni (Lukian Kobyliţa) şi strada Vorobchevici (Dobreanski), cobora pe strada Mareşalul Fochi (în prezent N. Iaremciuk) spre strada Generalul Averescu (Sagaidacinyi) până la strada Sf. Nicolae (Sadovski), mergea pe strada General Mircescu (Şeptiţki) şi pe strada Turcească, urca pe strada General Prezan (azi atrada Şcolii), traversa strada Regele Ferdinand (Holovna), de la Biserica catolică pornea pe strada Hurmuzachi (Zankoveţka) şi ajungea la Piaţa Dacia, de unde a pornit. Se poate menţiona că ghetoul cernăuţean ocupa partea centrală a oraşului, cu clădiri istorice, unde locuiau şi numeroşi cernăuţeni de origine mozaică. A doua zi, a început mutarea evreilor în ghetou şi deportarea lor peste Nistru. Primarul Traian Popovici înaintează demersuri către Bucureşti, cerând exceptarea evreilor cernăuţeni de la deportarea în Transnistria. În urma acestor demersuri, conducerea României de atunci a acceptat să fie eliberaţi de la deportare numeroşi evrei din oraş. La 15 octombrie 1941, s-au întocmit listele nominale ale evreilor care trebuiau să rămână în Cernăuţi, primind „buletine speciale”. În liste au intrat 19.689 de persoane, care au obţinut aceste buletine. Astfel, datorită intervenţiei lui Traian Popovici, au fost salvaţi de la deportare circa 20.000 de evrei. Spre Transnistria au apucat drumul 28.391 de oameni.
În 1946, când fostul primar al oraşului Cernăuţi a închis ochii pentru totdeauna, foarte mulţi evrei au participat la funeraliile sale, fiindcă românul Traian Popovici a rămas pentru ei Omul care a demonstrat lumii întregi cum trebuie să te porţi cu aproapele în condiţiile grele ale vieţii. La 2 ianuarie 1969, Traian Popovici a fost distins post mortem cu Medalia celor drepţi din partea „Comisiei pentru cei drepţi” de pe lângă „Institutul comemorativ al martirilor şi eroilor Yad Yashem”.
Cred că în această viitoare şi zbuciumată toamnă, care ne bate la uşă, cu frunza sângerândă a codrilor de aramă, când se vor împlini 130 de ani de la naşterea fostului Primar al oraşului Cernăuţi, în vechea şi frumoasa capitală a Bucovinei istorice, cu edificii ce urcă în slava cerului puterea gândirii umane, va apărea strada „Traian Popovici”, cinstind astfel „un dor” al său, înfiripat în tinereţe, un dor al vrednicului nostru înaintaş. Osemintele patriotului român îşi dorm somnul veşnic în satul Colacu din Fundu Moldovei, „Sub paltinul bisericii de sus”, dar bunul lui suflet e prezent în municipiul, care „Şi-a zămislit în mine versul, cântul”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com