La finele cireşarului 1940, în Ţinutul Herţa, baştina cărturarilor Gheorghe Asachi, Vasile Bogrea, Gheorghe Sion, va fi instaurată groaznica dictatură stalinistă. În fruntea localităţilor româneşti sunt numiţi activişti sovietici, aduşi special din Ucraina Răsăriteană şi din fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, ajutaţi de către foştii participanţi la mişcarea ilegalistă din nordul Bucovinei în perioada interbelică. Astfel, preşedinte al Consiliului Sătesc Lunca devine ucraineanul Oleksandr Lanivski, născut în 1910, în localitatea Jucika, azi o suburbie a oraşului Cernăuţi, membru al Partidului Comunist Român din anul 1931. Fostul ilegalist, care pentru activitatea sa subversivă, îndreptată împotriva statului român, a stat 2 ani şi 7 luni la răcoare, hotărăşte să se răfuiască pentru obida din trecut. Prima victimă devine ţăranul Vasile al lui Ion Ciubotaru, născut la 1893, cu două clase primare, tatăl a doi copii minori. Lanivski înaintează organelor staliniste de represalii un denunţ, care conţine informaţii false, referitoare la adresa lui Ciubotaru. Românul este învinuit de faptul că, chipurile, în perioada interbelică a fost „agent secret al jandarmeriei române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”. Reacţia organelor bolşevice de urmărire nu s-a lăsat mult aşteptată. În ziua de 3 martie 1941, când în satul din Valea Prutului a coborât primăvara şi primele firicele de iarbă se îndreptau către soarele dătător de viaţă, în uşa casei lui Vasile Ciubotaru au bătut cu putere copoii regimului totalitar. Mâinile românului sunt ferecate în lanţuri. Rămân copiii cu ochii scăldaţi în lacrimi. Îşi rupe părul de jale scumpa-i soţie. Încep interogatoriile, diversele metode de tortură, nopţile de nesomn, chinurile infernale. Călăii doresc mărturii false. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, deţinutul din Lunca va fi scos din închisoarea cernăuţeană şi transferat în oraşul Sverdlovsk al Federaţiei Ruse, unde batjocura comunistă va dura un an de zile. Pe data de 16 mai 1942, ajuns la capătul răbdării, vinovatul fără de vină şi-a dat sufletul. A murit plin de boli şi chinuri grele. În îndepărtatul Univers s-a stins steaua destinului său zbuciumat şi doar urmaşii îl vor plânge.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com