La 10 septembrie 1870 scriitorul şi istoricul român Alexandru Odobescu (1834-1895), a fost ales membru Societăţii Academice Romane (vechea denumire a Academiei Române), la propunerea lui Al. Papiu Ilarian. Alexandru Odobescu a fost un scriitor, arheolog şi om politic român. La 14 februarie 1851 a înființat împreuna cu alţi studenţi „Junimea Româneasca”, societate politică și culturală a studenților români din Franța. A fost ministru monumentelor și profesor de arheologie la Universitatea Bucureşti . Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei și a unei monografii dedicate Tezaurului de la Pietroasat, descoperit în perioada profesoratului său.
La 10 septembrie 1872 a murit la Baia de Cris, în Munţii Apuseni, Avram Iancu, conducătorul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania. (n.1824 la Vidra de sus). Avram Iancu (1824-1872) a fost un avocat transilvănean român , care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A condus armata românilor transilvăneni împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth. În Testamentul său („Ultima Voinţă”) scris la 22 decembrie 1850 spunea : „Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care, după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa aduse să prefac în nimic. Nu ştiu câte zile mai pot avea, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că, viitorul este nesigur; voiesc dară şi, hotărât dispun, ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele!”. La 13 septembrie 1872, jelit de popor,de prefecţii şi tribunii săi, în frunte cu 36 de preoţi, trupul lui Iancu cobora în pământul de la Ţebea, aproape de gorunul lui Horea, al cărui nepot era.
La 10 septembrie Anul 1894 s-a născut Oleksandr Dovjenko, scriitor şi regizor de film ucrainean, clasic al cinematografiei mondiale. Oleksandr Dovjenko (1894-1956), autorul genialului film „Pământul”, a avut o viaţă dramatică. În decursul anilor 1918-1919 a luptat împotriva bolşevicilor, apoi în anii 20, împreună cu alţi intelectuali, a visat despre „Renaşterea ucraineană”, care în curând s-a dovedit a fi „Renaşterea împuşcată”. Mai toţi din anturajul lui Oleksandr Dovjenko au fost reprimaţi în anii 30. În anul 1953 el l-a deplâns pe Stalin, dar, în acelaşi timp, îl durea inima pentru Ucraina. Dorea să fie înmormântat în pământul ucrainean, dar i s-a refuzat şi această ultimă dorinţă.
La 10 septembrie 1912, în localitatea Stăneştii de Jos de lângă Cernăuţi s-a născut Vasile Posteucă poet român, care a activat mai mult în exil (1941-1972). Orfan de război după tată (1914) și fiu de plugari sărăciți în timpul războiului, a avut o copilărie dificilă. Și-a făcut studiile secundare ca bursier la liceul din Siret (1924-1931), iar cele de litere la Universitatea din Cernăuţi (1931-1936). Aici, elev remarcat al lui Leca Morariu şi Ion Nistor, el debutează aproape simultan în viața literară și cea politică. Pe plan literar a debutat cu două poeme la revista „Junimea Literară” din Cernăuți (Director Ion I. Nistor), Anul XXI, Nr. 7-12. Pe plan politic este membru asociației studențești „Arboroasa” (1930-1936) și președinte al ei (1934-1936); dar și vicepreședinte al „Centrului studențesc” din Cernăuți, dând dovadă de cel mai înfocat românism cu prilejul manifestărilor și congreselor studențești. A organizat primul Congres al Studențimii Bucovinene (1936) și a fost delegat timp de trei ani la Uniunea Studenților.
Colaborează intens la revistele „Iconar” (directori Mircea Streinul şi Liviu Russu), „Însemnări Sociologice”, „Răboj”, „Buna Vestire”, „Glasul Bucovinei”, „Convorbiri literare” de sub conducerea lui I.I. Torouțiu (1888-1953), „Gazeta Gospodarilor”, „Cuvântul”. După lovitura lui Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, devenit indezirabil în țară, Vasile Posteucă se refugiază în exil, unde a cunoscut mai multe stațiuni de popas: Polonia, Germania, Austria, Franța, Canada, Statele Unite. În Franța a studiat la Sorbona (1949). În Canada, la Toronto, și-a obținut titlul de Master of Arts în 1953, iar în 1962 titlul de Doctor în Litere cu o dizertație despre Rilke, iar din noiembrie 1966 profesor universitar la Universitatea din Mankato, Minneapolis. A înființat și condus, împreună cu Nicolae Petra, revista iconaristă „Drum” (1963-1972, Mexico). S-a stins din viață în anul 1972, în urma unei boli neiertătoare.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com