La 29 septembrie 1547 s-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, romancier, poet şi dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole. Miguel de Cervantes (1547-1616) este cunoscut, în primul rând, ca autorul romanului „Don Quijote de la Mancha”, pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozității”. Acest roman este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman.
La 29 septembrie 1812, cu 210 ani în urmă, la Cernauca de lângă Cernăuţi s-a născut Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, politician austriac (mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul habsburgic. Eudoxiu Hurmuzachi este descendent din vechea familie aristocrată a lui Doxachi Hurmuzachi, stabilită la Cernăuca. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, întrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare.
După absolvirea Liceului în Cernăuți, în perioada 1830-1836 a studiat la Facultatea de Drept a Universităţii din Viena. La sfârșitul anului 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat pe juristul Eudoxiu Hurmuzachi să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română. În această perioadă Eudoxiu Hurmuzachi a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina”, editat la Cernăuţi în limbile română şi germană de către frații săi Gheorghe și Alexandru. În anul 1850 a fost numit de către cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română. El a preluat, de asemenea, examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, a tradus câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă.
Eudoxiu Hurmuzachi a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, practicând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru studiul său de istorie, început în 1851, la Universitatea vieneză.
A adunat documente de arhivă latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti), peste 6.000 la număr, constituind fondul de documente care-i poartă numele – „Colecţia Hurmuzachi”.
În anul 1861 Eudoxiu Hurmuzachi a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca. La 8 februarie 1862 împăratul Franz Joseph I l-a numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării. Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiului Austriac și Ducatului până în 1870.
Eudoxiu Hurmuzachi a fost membru al Societăţii Academice Române din 1872. S-a stins din viaţă la 10 mai 1874. Memoria lui a fost înveşnicită în România şi la Cernăuţi, unde activează Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”.
La 29 septembrie 1888 s-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan, membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi, al Societăţii române de lingvistică romanică, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii. A fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin, Budapesta, Montpellier, Roma, Iaşi. A decedat la 20 septembrie 1986.
În ziua de 29 septembrie a anului 1888 a încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului B.P. Haşdeu. Iulia Hasdeu (1869-1888), tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, care s-a manifestat și în muzica și pictura (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie şi a scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri. A murit de tuberculoza în vârstă de doar 19 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de castelul Iulia Haşdeu.
La 29 septembrie 1910 s-a născut la Vața de Sus, comitatul Hunedoara (Austro-Ungaria), părintele ieromonah şi teologul român Arsenie Boca. Arsenie Boca (1910-1989) a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din localitatea Drăgănescu (la 25 kilometri de București). Arsenie Boca este considerat de către unii dintre ucenicii săi ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com