La Liceul Lider din Boian-Hliniţa a fost marcată o sărbătoare dublă: Ziua Învăţătorului şi jubileul de 140 de ani al acestei instituţii de învăţământ. Cu prilejul acestei date însemnate, în incinta Liceului a fost inaugurat muzeul-expoziţie, materialele căruia oglindesc istoria şcolii, cei 140 de ani, marcaţi de lumina cărţii. Expoziţia cuprinde patru perioade din istoria şcolii: austro-ungară, română, sovietică şi ucraineană. Pe bannere aparte au fost înscrise numele tuturor directorilor acestei instituţii.
Directoarea Liceului Lider, Svetlana Gauca, a menţionat în deschiderea festivităţilor:
– La 1 octombrie, cu 140 de ani în urmă, în acest cot al Boianului – Hliniţa, a fost deschisă prima şcoală. Nu este vorba de localul şcolii. Şcoală înseamnă oamenii, foştii profesori – adevăraţi apostoli al luminii. Şcoală înseamnă foştii absolvenţi cu rezultatele lor, cu cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor de studii, care le-au ajutat şi le-au fost de folos în activitatea lor profesională în diferite domenii.
Pentru mine este o mare cinste să fiu în această perioadă atât de importantă conducătoarea Liceului, acestui cuib de înţelepciune cu atâţia copii minunaţi şi oameni deştepţi.
După cum a mai accentuat doamna Svetlana Gauca, datorită aplicării metodelor performante de instruire Liceul de la Boian-Hliniţa a devenit cu adevărat lider.
– În preajma acestui jubileu ne-am adresat către Consiliul sătesc Boian cu cererea ca Liceului nostru să i de acorde numele cronicarului Ion Neculce. Deputaţii ne-au susţinut cererea şi Liceul Lider de la Boian-Hliniţa va purta în continuare şi numele lui Ion Neculce, a declarat directoarea Svetlana Gauca.
Cronicarul Ion Neculce, personalitate istorică şi marcantă a literaturii române, aici, la Boian, şi-a avut moşie. Pe moşia lui a ridicat o biserică. Şi, iată, o instituţie de învăţământ din localitate îi va purta numele. Boincenii, în decursul veacurilor, au ţinut mult la lumina Credinţei şi la lumina Cărţii.
Fotografii de pe site-ul Liceului Lider „Ion Neculce” din Boian-Hliniţa.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com