La 16 octombrie 1923 Walt Disney şi fratele lui, Roy Disney, au fondat, ca un mic studio de animație, The Walt Disney Company. The Walt Disney Company (cel mai des cunoscută sub numele de Disney) este una din cele mai mari companii de producție cinematografică din lume. Deține 9 parcuri Disneyland și câteva rețele de televiziune, inclusiv ABC. În portofoliul Disney se află și celebrele studiouri de animație Pixar, achiziționate în 2006, pentru 7,4 miliarde de dolari americani. Mickey Mouse este mascota oficială a companiei The Walt Disney.
În ziua de 16 octombrie a anului l 1935 a încetat din viaţă actorul Constantin I. Nottara, personalitate cu aură legendară a istoriei teatrului românesc (interpret, director de scenă, profesor de actorie).
La 16 octombrie 1978 cardinalul polonez Karol Wojtyla devine Papa sub numele de Ioan Paul al II-lea. A fost primul papă neitalian din anul 1523 şi cel de-al 266-lea Papă al Bisericii Catolice. Acesta avea 58 de ani în momentul în care a fost ales suveran pontif. Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul papă slav din istoria Bisericii Catolice şi a avut unul dintre cele mai îndelungate pontificate din istoria catolicismului, aflându-se în fruntea Vaticanului vreme de 27 de ani.
La 16 octombrie 1920, la Curtea de Argeş s-a născut Mattei Dogan, politolog și sociolog francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române. Mattei Dogan a urmat studii de filozofie şi istorie în Franţa şi, încă de la începutul carierei sale, s-a preocupat de analiza sociologică a sistemului politic , publicând lucrarea „Analiză statistică a democraţiei parlamentare în România”. Este teza sa de licenţă, pe care Mattei Dogan a prezentat-o la Universitatea București în anul 1943. Teza de licență este o lucrare de o originalitate uluitoare. O a doua formă a acestui teze de licență este reluat într-un studiu publicat în SUA. În 1945 emigrează în Franța și devine unul dintre cei mai influenți sociologi pe plan mondial. Stabilit în Franţa, în anul 1953 şi-a luat doctoratul în sociologie la Sorbona, desfăşurându-şi activitatea de cercetare (1953-1990) la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice, concentrându-şi cercetarea pe societatea şi politica franceză. În paralel, a avut şi o bogată activitate universitară, fiind profesor emerit de ştiinţe politice la Universitatea din Los Angeles şi profesor vizitator la mai multe institute de învăţământ superior – la Yale University, Columbia University, la universităţile din Florenţa şi Trento, Institutul de Statistică Matematică din Tokyo, Wilson Center, Simthhonian Institut şi la Academia de Ştiinţe din Moscova.
În lunga şi prodigioasa sa carieră ştiinţifică, Mattei Dogan a studiat fenomenul politic în toată complexitatea sa dintr-o perspectivă interdisciplinară, metodologia analizei, îmbibând subtil metode de analiză interdisciplinară, cantitativă şi calitativă – de la analiza comparativă a sistemelor politice la reflecţia epistemologică asupra proceselor de inovaţie în ştiinţele sociale. Totodată s-a preocupat de domenii ca acel al elitelor comparate, al comportamentului electoral, al legitimării ş.a.
Mattei Dogan a fost ales membru fondator al Centrului de Studii Sociologice din Franţa, Consiliul Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Politice, preşedinte al Comitetului de Cercetare asupra Elitelor Politice (Asociaţia Internaţională de Ştiinţe Politice), al Comitetului de Cercetări asupra Sociologiei Comparate (Asociaţia Internaţională de Sociologie) ş.a. După 1989, la invitația Asociației Române de Sociologie, Mattei Dogan vizitează de mai multe ori România și este ales membru de onoare al Academiei Române.
În anul 2001 a înfiinţat fundaţia care îi poartă numele, recunoscută de guvernul francez ca instituţie publică, destinată ştiinţelor sociale. Mattei Dogan a publicat aproape 200 de cărţi, studii şi articole dintre care În limba română au fost traduse lucrările „Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi în sociologie” şi „Cum să comparăm naţiunile”. A decedat la 10 octombrie 2010.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com