14 noiembrie: sărbători şi semne ale timpului

14 11 2022 F

La 14 noiembrie, stil nou, este prăznuit și Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Iisus Hristos. Sfântul Apostol Filip, originar din cetatea Betsaida, lângă Marea Galileei, este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune, de către Iisus Hristos. El era din aceeași cetate cu Apostolii Andrei și Petru.  În urma ultimelor cercetări s-a ajuns la concluzia ca Sfântul Apostol Filip poate fi așezat lângă Sfântul Apostol Andrei, ca misionar al pământului romanesc, iar ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Filip este tot atât de importanta ca și aceea închinată Sfântului Apostol Andrei.  Sfântul Apostol Filip era instruit în ale legii Vechiului Testament și se ocupa cu studiul cărților profetice, care vorbeau despre Mesia ce urma să vină.  După ce L-a văzut pe Iisus L-a recunoscut imediat ca pe Mântuitorul Lumii, Unsul lui Dumnezeu, zicând: „Am aflat pe Acela, de care a scris Moise în Lege și Profeții, pe Iisus Nazarineanul, fiul lui Iosif” (Ioan 1, 46).

După calendarul pe stil vechi, la 14 noiembrie creștinii ortodocşi  îi sărbătoresc pe Sfinții doctori fără de arginți Cosma si Damian. Sfinţi Cosma şi Damian erau din Asia, din părţile Ciliciei. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină şi se numea Teodota. Trebuie să se facă deosebirea între aceştia şi alţi doi Sfinţi Cosma şi Damian, care erau din Roma şi care se prăznuiesc în fiecare an la 1 iulie. Mama lor, Teodota, rămânând văduvă, se străduia să ofere o educaţie aleasă copiilor ei, dar mai mult, ea dorea ca fiii săi să devină buni creştini. De aceea, îi povăţuia permanent spre toată fapta cea bună, cultivându-le credinţa cea adevărată în Mântuitorul Iisus Hristos. Mai târziu, i-a trimis pe Cosma şi pe Damian la şcoli înalte, unde au dobândit cunoaşterea medicinii. Iar prin harul lui Dumnezeu au primit şi darul de a tămădui orice suferinţă sufletească şi trupească, fiind de folos atât oamenilor, cât şi animalelor. Ceea ce îi uimea pe toţi oamenii era împotrivirea Sfinţilor Cosma şi Damian de a primi vreo răsplătire pentru ostenelile lor cu cei bolnavi, căci nu tămăduiau pentru plată sau ca să adune bogăţii, ci din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, după porunca Domnului: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8). Singura lor plată era ca acela tămăduit să creadă în Hristos Iisus, de la Care îi venea vindecarea. Pentru aceasta au fost numiţi de credincioşi „doctori fără de arginţi” sau „doctori fără de plată”. Astfel petrecându-şi viaţa, cu pace, în dreapta credinţă s-au săvârşit.

Semnele timpului arată că dacă în această zi plouă, anul următor va fi bogat în recolte. Dacă în această zi ninge, va urma vreme caldă. Dacă pe apa râului s-a format un strat de gheaţă, gerurile se vor menţine până la primăvară.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий