Sărbătorile de iarnă sunt întotdeauna așteptate și dorite. Multe la număr, aflate într-o perioadă când cel puțin la țară, nu prea este de lucru, pe afară, ele ne vin cu bucurie. Mai bine zis ne-au venit întotdeauna. Anul acesta pentru prima oară, cel puțin de când țin minte eu, sunt umbrite de o mare tristețe. Da, am avut și pandemia, care ne-a ținut închiși și cu măști la gură, dar totuși era ceva pentru întreg globul. Iar acum ne punem toți întrebarea firească: de ce noi?, de ce țara noastră? Răspunsuri ar fi multe, le înțelegem, dar rămânem cu durerea și suferința, cu teama că nu știm ce ne va aduce ziua de mâine.
Întorcându-mă la frumoasele sărbători de iarnă, cum spuneam mai sus, cam triste acum, dar totuși au venit, le-am petrecut. Una dintre cele mai iubite, aflate spre finele acestui șirag de sărbători, este Iordanul, sau Botezul Domnului. Este sărbătoarea curățirii, a purificării, a speranței.
În ciuda vremurilor ce bântuie, lume multă s-a adunat în bisericile noastre pentru a sărbători Botezul Domnului, dar și pentru a se ruga, așa cum facem pe parcursul a unui an întreg aproape, pentru pace și sănătate. Pentru ca dorințele noastre, iar ele sunt cam aceleași la general la toată lumea, să se împlinească.
Nu am avut anul acesta cruce de gheață, căci nu avem zăpadă, frig, îngheț, dar au fost înlocuite cu crucile obișnuite din biserică, iar preoții au oficiat serviciul divin. A avut loc o slujbă frumoasă și cele două biserici din satul Pătrăuții de Jos. La biserica centrală, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, oficiată de parohul acestui sfânt lăcaș, protoiereul Dumitru Gavriloae. La biserica nouă, care este se construiește acum, serviciul divin a fost oficiat de preotul Daniel Popescu. Noul lăcaș de cult poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Reamintim că în ajunul Bobotezei s-a sfințit agheasma în zorii zilei la ambele biserici, iar cei doi preoți au pornit fiecare alegând câte un cătun sau două, câte se dovedește într-o zi, satul e destul de mare, să binecuvânteze mesele, casele, să le stropească cu agheasma sfântă, pe la toți gospodarii. Fac acest lucru timp de două-trei zile, fiindcă fiecare creștin–ortodox dorește ca preotul să-i treacă pragul casei, pentru a binecuvânta familia. Dacă la Crăciun vin cu icoana, binecuvântând masa de ajun cu cele 12, sau mai puține chiar, mâncări de post, la Iordan, stropesc cu agheasmă și încăperile gospodarilor la dorința acestora. E un obicei creștin vechi, respectat cu sfințenie, după lunga perioadă ateistă, când era interzis. Slavă Domnului că am ajuns acele vremuri când religia e liberă, deși biserica noastră creștin-ortodoxă trece acum iar prin încercări. Sperăm totuși că va fi bine. Se va îndura bunul Dumnezeu de noi.
Deci, ne-am adunat în ziua de Iordan, mulți la număr la biserică. După oficierea serviciului divin, în curtea bisericii a avut loc ritualul creștin de sfințire a aghesmei mari. Apa sfințită dătătoare de viață și purificare a sufletului și trupului fiecăruia dintre noi. Praporii din biserică au fost scoși de câțiva bărbați, corul bisericesc a interpretat cunoscutele tropare. Preotul Dumitru Gavriloae, ajutat de dascălul Vasile Haraga, a oficiat serviciul divin de sfințire a apei, palmarul a tras clopotele, enoriașii au aprins și lumânări la dorință.
Multe femei și fete erau azi îmbrobodite cu basmale mari, cu stremțe, cum se spune la noi, așa se obișnuiește prin părțile noastre, mai ales de Iordan. Mi-au plăcut două femei din cătunul Seliște, Veronica Dâca și Ana Buta, care au venit îmbrăcate național. Fiind și vecine. Ambele vin aproape în fiecare an, deși uneori e mai frig, îmbrăcate național. Frumos. Am dorit să le fotografiez. Lor li s-au alăturat și alte consătene, chiar și subsemnata. Am mai făcut câte o poză cu profesoara de limba română a liceului din Pătrăuții de Jos, d-na Ala Gavriliuc-Mihaila, dar și cu fostul meu coleg de clasă, Vasile Gheorghian, acum consilier bisericesc. Dar principalul, că chiar preotul bisericii, Dumitru Gavriloae a binevoit să se fotografieze cu ele, și cu noi. Mă bucură faptul că costumele naţionale se mai păstrează, și sunt îmbrăcate. Iarna, deoarece e rece mai puțin, dar la hramul bisericii, de Adormirea Maicii Domnului pe stil vechi, la 28 august, vin multe femei mai tinere și mai în vârstă îmbrăcate în costume naționale.
După încheierea serviciului divin de sfințire a apei, devenită deja agheasmă, cine dorește merge la cimitir la mormintele rudelor pentru a sfinți crucea și mormântul. Este un omagiu adus celor trecuți într-o altă lume, de către cei rămași din familie. Personal mă duc în fiecare an și la monumentul ridicat în memoria victimelor staliniste, aflat în vechiul cimitir. Aici pe o placă de marmoră, printre zeci de nume gavate, se află și numele bunicului meu din partea mamei Ilie Ștefureac, fostul primar al satului. Veșnică să le fie memoria.
Am venit acasă fiecare cu vasul cu agheasmă, stropim peste tot, casa, toate încăperile, fântâna, ograda, animalele, pomii, florile… Totul parcă se curăță și începe o viață nouă. Ce bine ar fi dacă și noi oamenii ne-am curăța de ură, invidie, răutate și am îmbrăca haina modestiei, curățeniei sufletești, a bunătății, înțelegerii, iertării.
Trecând și sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, punem punct sărbătorilor de iarnă. Zilele trec, dar ele aceste frumoase sărbători, chiar de nu avem noi acum bucurie în suflet, ne rămân. Cu un ecou de bunătate, de speranță, de credință. Să dea bunul Dumnezeu să revină pacea pe multpătimitul nostru pământ.
Eleonora SCHIPOR,
profesoară, Cetățeană de onoare a satului Pătrăuții de Jos
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com