La 22 ianuarie, după calendarul bisericesc pe stil nou, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Timotei, episcop creștin în secolul I, ucenic și colaborator al Apostolului Pavel. Sfântul Apostol s-a născut în Lystra (Turcia de azi). Deși tatăl său era păgân și mama sa provenea dintr-o familie de evrei, acesta a ales calea creștinismului. Timotei a fost convertit la credința creștină de către Apostolul Pavel, în timpul primei lui călătorii misionare și a devenit colaboratorul său cel mai fidel. A rămas cu Pavel și în timp ce acesta era în închisoare la Roma. Sfântul Apostol Pavel l-a hirotonit pe Timotei ca episcop de Efes în anul 65 d. Hr., după ce Sfântul Ioan Evanghelistul fusese exilat în insula Patmos. În anul 80, Timotei a încercat să oprească o ceremonie păgână cu idoli. Sfântul Timotei a încercat să le vorbească despre Hristos și despre creștinism, dar păgânii mânioși l-au târât la marginea drumului și l-au bătut până ce l-a omorât. În secolul al IV-lea, moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. Biserica îl numără pe Apostolul Timotei printre Cei 70 de Apostoli trimiși de Iisus Hristos să propovăduiască Evanghelia.
În această zi, pe stil vechi, este cinstit Sfântul Filip. El s-a născut pe 11 februarie în anul 1507. Odată, pe când era copil, a auzit, stând la Dumnezeiasca Liturghie, cuvintele Scripturii: Nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6:24). El s-a înspăimântat la aceste cuvinte, ca şi când s-ar fi rostit anume şi numai pentru el, şi în acelaşi timp a fost luminat de ele. După scurt timp Filip s-a retras la Mănăstirea Soloveţk unde după un timp lung şi greu de încercare a fost tuns monah. Cu timpul Filip a ajuns stareţ, a strălucit ca soarele şi întreaga Rusie a auzit de el. Aşa s-a făcut că Ţarul Ivan cel Groaznic l-a convocat pe Filip să ocupe locul vacant de Mitropolit al Episcopiei Moscovei în anul 1566 după Hristos. Dar acest sfânt bărbat nu a putut să îndure cu indiferenţă atrocităţile la care se deda înfiorătorul ţar şi de aceea îl sfătuia şi îl mustra fără teamă. Ţarul însă a căutat martori mincinoşi împotriva lui Filip, a uneltit înlăturarea lui din scaun, a poruncit să fie îmbrăcat într-o rasă veche şi peticită şi l-a întemniţat la Tver pe 23 decembrie 1566. Acolo a şi fost omorât.
Pe timpurile mai vechi, la 22 ianuarie de ziua Sfântului Filip erau geruri mari, iar stratul de zăpadă – înalt cât o statură de om. Semnele timpului arată că dacă în decurs de trei zile este cald şi fără zăpadă, cald va fi până la sfârşitul lunii. Ziua senină prevesteşte o recoltă bogată la vară. Dacă păsările stau pe ramurile din vârful copacilor, vremea se va răci, iar dacă mai aproape de pământ – se va încălzi.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com