Declarația a fost făcută pe fondul informațiilor potrivit cărora rachetele rusești, lansate vineri asupra Ucrainei, au survolat spațiul lor aerian. Ukrinform comunică despre aceea că adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel, a comunicat în timpul unei conferințe telefonice. „În prezent, nu avem semne de amenințare militară directă din partea Federației Ruse la adresa Republicii Moldova sau a României”, a menționat reprezentantul Departamentului de Stat. El a mai subliniat că în ceea ce privește Moldova, care a confirmat încălcarea spațiului său aerian de către Rusia, Statele Unite susțin suveranitatea și integritatea teritorială a ei, precum și neutralitatea garantată constituțional.
Potrivit Ukrinform, Comandantul suprem al Forțelor Armate Ucrainene, Valerii Zalujnyi, a declarat că, pe 10 februarie, două rachete de croazieră rusești „Kalibr” au trecut granița de stat a Ucrainei cu Republica Moldova și au intrat în spațiul aerian al României, după ce pe au reintrat în spațiul aerian al Ucrainei la punctul de trecere a granițelor celor trei state. Potrivit acestuia, rachetele au fost lansate din acvatoriul Mării Negre.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat încălcarea spațiului aerian al țării vineri, la ora 10.18. Racheta a zburat deasupra satului Mocrau din raionul Râbnița, Transnistria, iar apoi peste Cosăuți din raionul Soroca.
Ministerul Apărării al României a declarat că racheta rusă a zburat la 35 de kilometri de graniță română.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com