19 martie în calendarul bisericesc şi în cel popular

19 03 2023 F 1

La 19 martie, stil nou, sunt cinstiţi Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Sfântul Mucenic Hrisant este fiul lui Polemie. Tatăl acestuia l-a dus la Roma, cu scopul de a studia învățăturile păgâne din timpul împăratului Numerian (283-284). Hristan a fost un iubitor de învățătură creștină și propovăduia pe Mântuitorul Iisus Hristos.  El s-a luminat citind Sfânta Scriptură. Acesta a părăsit învățătura păgână, a fost botezat de Cristofor. El era un preot creștin care i-a explicat tainele credinței creștine. Tatăl lui Hrisant s-a străduit foarte mult să-l convingă să renunțe la credința creștină. A încercat căsătorirea lui cu o fată tânără, fecioară, pe nume Daria, o slujitoare înțeleaptă a zeiței Atena. Daria a trecut și ea la creștinism, astfel încercările tatălui său au fost zadarnice. Polemie a murit la un an și a lăsat averea fiului său. Hrisant și Daria au zidit în Roma două case mari, două mănăstiri, una pentru bărbați, una pentru femei.  În cele din urmă, Hrisant și Daria au fost prinși de prefectul Celerin.  Moaştele celor doi sfinți au fost găsite în timpul împăratului Constantin cel Mare.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 19 martie sunt sărbătoriţi Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea. Ei au fost conducători în armatele împăratului bizantin Teofil (829-842). Când musulmanii au asediat oraşul Amoreea (în Galicia, Asia Mică), au luat în sclavie pe cei 42 de comandaţi, împreună cu alţi creştini. În timpul celor şapte ani de temniţă, comandanţii au fost sfătuiţi de musulmani să îmbrăţişeze credinţa islamică. Când aceştia le-au spus comandanţilor: „Mohamed este adevăratul proroc iar nu Hristos”,  comandanţii au răspuns: „Dacă aţi avea doi care se ceartă pentru un câmp, cum că este al lui, unul având mulţi martori care adeveresc aceasta, iar celălalt nici unul, ce aţi zice, ca al cui este câmpul?”. La acest răspuns şefii musulmani au zis: „Fără îndoială că al celui cu mulţi martori”. Atunci comandanţii au mărturisit: „Drept aţi răspuns. Aşa este şi cu Hristos şi cu Mohamed al vostru. Hristos are mulţi martori: Prorocii din vechime, Moise şi Ioan Botezătorul, pe care şi voi îl recunoaşteţi şi care a dat mărturie pentru El. Mohamed însă nu are ca mărturisitor decât pe el însuşi”. În urma acestor mărturisiri, musulmanii au grăit: „Credinţa noastră e mai bună decât cea creştină pentru că vedeţi şi voi că Dumnezeu ne-a dat nouă izbândă asupra voastră, a creştinilor! Vedeţi bine ca cele mai bogate pământuri şi împăraţii din lume sunt ale noastre, şi că ele sunt şi mai numeroase şi mai întinse ca ale voastre!». Comandanţii au zis: „Dacă aşa ar fi, atunci idolatriile egipteană, babiloniana, elenistica, romana, şi închinarea la foc a persanilor ar fi adevăratele credinţe, căci iată, odată toate aceste neamuri au fost stăpânitoarele lumii! Este limpede pentru oricine că victoria, bogăţia şi puterea voastră nu dovedesc şi adevărul credinţei voastre. Noi ştim că Dumnezeu uneori da biruinţa creştinilor, iar alteori îngăduie să fie subjugaţi ca să-şi vadă mai bine păcatele şi să se curaţească de ele prin pocăinţă şi credinţa adevărată”.  După multe chinuri, au fost ucişi pentru că nu au lepădat credinţa în Hristos.

Pe vremurile de demult se credea că la 19 martie sosesc din ţările calde cocostârcii. Se spune că cine vede cocostârci în această zi, va fi fericit întregul an. Dacă în această zi se aude ciocănitoarea, primăvara va fi târzie. Dacă norii plutesc în înaltul cerului, vremea se va ameliora. Dacă în dimineaţa acestei zile e ger, primăvara va fi timpurie, iar vara – uscată. Dacă au sosit din ţările calde rândunelele, va fi vreme caldă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий