La Cernăuți a început demararea noul program transfrontalier Intereg NEXT România-Ucraina 2021-2027, finanțat de Uniunea Europeană. În cadrul acestuia, se preconizează implementarea unor proiecte internaționale privind reconstrucția infrastructurii de sănătate, investiții în educație, restaurarea monumentelor culturale, prevenirea dezastrelor naturale, protecția biodiversității și îmbunătățirea managementului frontierei, comunică Consiliul Regional Cernăuți.
Pe 21 martie, în municipiul Suceava a avut loc primul eveniment, cu participarea conducerii regionale și a reprezentanților Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră. „Bucovina este interesată de activități de proiect în comun cu partenerii români, pentru că în acest fel teritoriile învecinate vor putea rezolva împreună probleme similare, se vor dezvolta și comunica”, a menționat în cadrul întâlnirii, primul vicepreședinte al Consiliului Regional, Mykola Guitor.
Cezar Grozavu, directorul executiv al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, și-a exprimat sprijinul și solidaritatea cu poporul ucrainean în lupta împotriva agresorului rus. El a mai informat că noul program transfrontalier va include două tipuri de concursuri de granturi pentru sume de până la 300.000 de euro și 1.300.000 de euro, iar obiectivele principale de implementare ar trebui să fie importante din punct de vedere strategic pentru ambele părți.
În cadrul întâlnirii, părțile au discutat și au convenit asupra termenelor de instruire privind redactarea și depunerea documentelor de licitație.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com