Prier ne-a părăsit, încântat de vers românesc

2 05 F 1

În ultima zi a lunii aprilie „Mașina cu poeți” a poposit la Coteni – Ostrița-Mahala. Ședința ordinară a Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți – Suceava) s-a desfășurat la Casa de cultură din această localitate, sufletul căreia sunt harnicii lucrători ai culturii și păstrători ai tradițiilor noastre populare, Elena Nandriș, Dumitru și Olga Zaidel. Localul nu prea mare al instituției găzduiește sub același acoperiș și muzeul, și biblioteca, la care s-a mai adăugat și biblioteca de prețioasă carte românească a redacției „Glasul Bucovinei”, și tradiționalul cuptor românesc. Se poate spune, și pe bună dreptate, că acesta este centrul vieții culturale al Comunității Teritoriale Mahala.

Pentru prima dată a participat la ședința Cenaclului „Mașina cu poeți” Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, care a fost întâmpinată cu pâine și sare. Excelența sa a avut și onoarea de a înmâna doamnei Elena Nandriș medalia jubiliară „Dimitrie Onciul” din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Secretarului de stat Gheorghe Cârciu. Iar în partea literară a sărbătorii verbului românesc, doamna Irina-Loredana Stănculescu a citit, împreună cu fiica lui Vasile Tărâțeanu  – Ana-Cristina Tărâțeanu-Mihaesi – câteva poezii din creația regretatului nostru poet. Aici voi face o paranteză și voi spune că, deoarece Vasile Tărâțeanu a fost unul dintre fondatorii Cenaclului transfrontalier, s-a decis ca la fiecare ședință să se citească câte ceva din creația sa poetică, prin aceasta făcându-l imaginar prezent printre scriitori și admiratorii cuvântului artistic din ambele părți ale frontierei.

2 05 F 2

Ședința cenaclului a început cu un mic concert, susținut  de micii și tinerii artiști amatori din localitate, întruniți în ansamblul „Urmașii lui Ștefan”. Conducătoarea artistică, Elena Nandriș, s-a străduit ca anume la această sărbătoare de suflet să debuteze micii soliști Elmira Nandriș, Vasile Bujeniță, Elisaveta Dubeț și Ana Bujeniță.

2 05 F 3

Au dirijat desfășurarea ședinței cenaclului Nicolae Șapcă, autor de sonete și redactorul-șef al „Monitorului Bucovinean” (în lipsa lui Vasile Bâcu, venit cu întârziere din cauza unui eveniment spiritual la Herța), Constantin Horboveanu din Suceava, Luminița Țăran din Câmpulung și Constantin Bulboacă din Fălticeni. Mai întâi li s-a oferit cuvântul oaspeților de la Fălticeni, de la baștina lui Nicolae Labiș. Au citit cu emoții din creațiile lor Maria Crețu, Ion Caulea, Gabriel Todică, Gheorghe Vârgănici. A încântat publicul cu flautul său Puiu Crețu, profesor de muzică. Luminița Țăran de la Câmpulung (oraș, unde, de obicei, se desfășoară minunatul Festival internațional „Întâlniri Bucovinene”) s-a prezentat cu poezia „Bucovina”, iar Vasile Aioanei a scris special pentru ședința Cenaclului de la Ostrița-Mahala o poezie consacrată legendarei Anița Nandriș din acest sat, care a trecut prin infernalele încercări ale „Siberiilor de gheață”. Gabriela Braha a ținut să afirme că poezia este simfonia inimii. Interpreta de cântece populare Felicia Obleziuc (huțană de origine, după cum a declarat ea însăși) a ales pentru participanții la cenaclu două piese folclorice autentice. Au încheiat „parada poetică” a oaspeților români oamenii de litere suceveni Constantin Horbobeanu, George Sauciuc, Grațiela Țurțu, Andrei Breaban, Monica Buhac. Scriitorii din România au adus brațe de cărți pentru Biblioteca din Ostrița-Mahala, distribuind creațiile lor și literaților-gazde.

2 05 F 4

Cu mult mai modești la capitolul editare de carte, literații cernăuțeni au demonstrat, totuși, o mare pasiune față de cuvântul scris. Nicolae Șapcă a dat tonul cu „Sonetul Mioriței”, fiind susținut apoi de Gheorghe Ungureanu, Doina Bojescu, Gheorghe Bodnariuc, Vasile Carlașciuc, de poeta populară Sofia Roșca și de gazdele Dumitru Zaidel și Eliza Selețchi. Scriitoarea Maria Toacă a citit un fragment dintr-o lucrare a sa, consacrată măhălencei Anița Maximeț, portretul căreia a fost pictat de renumitul George Lowendal, el numind-o „Madona Bucovinei”. Redactorul-șef al revistei „Glasul Bucovinei”, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, a făcut o succintă prezentare a ultimului număr al publicației, citind o poezie semnificativă de Arcadie Suceveanu, inclusă în ea.

S-a încheiat sărbătoarea versului românesc pe o notă majoră – cu cântecul consacrat limbii române  – versuri Nicolae Șapcă, muzică Carolina Jitaru – în interpretarea Carolinei Jitaru și grupului vocal de la Casa de cultură din Ostrița-Mahala.

2 05 F 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий