La 24 iulie 1909 s-a născut Constantin Noica. După terminarea liceului, Constantin Noica s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1931 cu teza de licenţă „Problema lucrului în sine la Kant”. La facultate l-a întâlnit pe profesorul Nae Ionescu, care a adunat în jurul său şi a elevat o pleiadă de membri ai tinerei generaţii interbelice a literaturii şi gândirii româneşti ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran. În primăvara anului 1938 Constantin Noica a plecat la Paris cu o bursă pe un an din partea statului francez. În 1940 şi-a susţinut la Bucureşti lucrarea de doctorat şi a plecat la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German, unde i s-a cerut să scrie o istorie a filosofiei româneşti. Rămâne aici până în 1944, timp în care participă de mai multe ori la seminarul de filosofie a renumitului profesor Martin Heidegger. În perioada 1949-1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, iar în 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică. Din această perioadă, Constantin Noica începe să organizeze seminarii private de filosofie la care participă o serie de colegi cercetători mai tineri. Din 1975 se retrage la Păltiniş, în judeţul Sibiu, unde continuă dezbaterile în cercuri filosofice atrăgându-şi o serie de discipoli cunoscuţi sub denumirea de „Şcoala de la Păltiniş”. Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987, la vârsta de 78 de ani. Constantin Noica a fost înmormântat două zile mai târziu la Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Î.P.S. Mitropolitul Antonie al Ardealului.
La 24 iulie 1917 a început Bătălia de la Mărăşeşti, parte a Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației. Confruntarea a opus Armata României și forțele aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă. Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.
La 24 iulie 1945, în timpul desfăşurării Conferinţei de la Potsdam, preşedintele Harry Truman l-a informat pe Stalin despre producerea în SUA a bombei atomice.
La 24 iulie 1964 a decedat Maksym Rylski, poet, traducător, activist public şi clasic al literaturii ucrainene din secolul al XX-lea. Primul său volum de versuri – „Pe insulele albe” – Maksym Rylski l-a semnat în 1910, iar ultimul – „Însemnări de iarnă” – în 1964. Trudind jumătate de veac pe ogorul literelor, Maksym Rylski a scris mult, fiind un autor paradoxal: în creaţia sa sunt şi poezii lirice, şi poezii consacrate lui Lenin şi partidului comunist. Totodată, Maksym Rylski a jucat un rol deosebit ca inovator în lirica ucraineană. A demonstrat şi o măiestrie unică de traducător.
La 24 iulie 1977 s-a stins din viață poetul, prozatorul și actorul român, Emil Botta. Emil Botta s-a născut la 15 septembrie 1911 în Adjud. Clasele primare le face în localitatea natală, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. În perioada 1929-1932 urmează Conservatorul de Artă Dramatică din București. După mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie revine în capitala României și devine actor al Teatrului Național din București. La acest teatru, al cărui angajat avea să fie mai mult de două decenii, a debutat în 1938 în spectacolul „Suferinţele tânărului Werther”, după Goethe, şi s-a bucurat de mare succes. Apoi i se încredințează roluri de excepție: Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.
Despre Emil Botta se spune că a fost actorul-poet şi poetul-actor, artistul cu priviri albastre, rob al fantasmelor, născut pentru a scruta ce e dincolo de graniţa existenţei omeneşti şi de frontiera vieţii „reale”. Aceasta a fost profesiunea lui de credinţă, aşa cum el însuşi o exprimase devreme, în 1930, aşa cum avea să rămână până la sfârşit.
Atât în poezie, pe care a trăit-o şi a scris-o neîntrerupt, până în ultima clipă, cât şi în teatru, unde s-a impus uşor, de la sine, Emil Botta a fost un călător dincolo, un artist din categoria posedaţilor, un creator irepetabil. Asta s-a dovedit a fi încă din 1929, anul debutului său ca poet în revista lui Tudor Arghezi „Biletele de papagal”, şi anul înscrierii la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, până în 1977, anul morţii, precum şi în posteritate. Ca actor, a fost remarcat încă din spectacolul „Maya” de Simon Gantillon, la „Teatrul Liber”, chiar în 1932, când a absolvit Conservatorul.
Poetul și actorul Emil Botta s-a alăturat formaţiei „13+1″, grupare de avangardă din București, condusă de G.M. Zamfirescu. A jucat în piese de toate felurile. Contaminat de spiritul nonconformist al timpului, de dorinţa de autenticitate în tot şi în toate, se alătură congenerilor Eugen Ionescu, Emil Cioran, Pericle Martinescu, Horia Stamatu etc. – un grup de tineri intelectuali ce vor un alt fel de artă şi cultură, căruia el îi dă numele autoironic de „Corabia cu Rataţi”. În vara lui 1936 Emil Botta a jucat pe Calea Griviţei, la Marconi, sub bagheta lui Sică Alexandrescu, în stagiunea estivală, care echivala cu retragerea teatrului din centru la periferie. Şi doar un an mai târziu câştigă o distincţie vitală pentru scriitori – Premiul pentru poezie al Editurii Fundaţiei pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea”, pentru un volum de neasemuit din literatura română, cu un titlu de neuitat „Întunecatul april”.
În 1951 actorului Emil Botta i s-a conferit titlul de artist emerit. Dar după 1958 primeşte roluri din ce în ce mai puţine în teatru și din ce în ce mai multe în film. S-a filmat în „Viaţa nu iartă”, „Erupţia”, „Când primăvara e fierbinte”, „Paşi spre lună”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Reconstituirea”.
Emil Botta a fost o fiinţă omenească mereu mai aproape de cer şi mai departe de pământ. Un om şi un artist mistuit de „un dor fără saţiu”, care este chiar titlul unuia dintre volumele cu care și-a făcut loc în istoria poeziei. Iar moartea, ca tot ce i s-a întâmplat actorului şi omului Emil Botta, a fost şi ea „de pe altă planetă”. Emil Botta s-a stins în dimineaţa zilei de duminică 24 iulie 1977, din cauza unui stop cardiac. Şi-a dat sufletul liniştindu-l pe medicul de alături: „Mă simt foarte bine”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com