La 24 iulie, stil nou, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Mare Muceniță Hristina, ocrotitoarea celor chinuiți. Sfânta Muceniță Hristina era originară din Tir (Fenicia) și a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). Era fiica marelui dregător Urban care dorind să își protejeze fiica de ispitele din lume și să slujească tot timpul în templul zeilor păgâni i-a dăruit ca locuință cel mai înalt turn al palatului său, unde erau așezate statuile zeilor din aur și argint. Dar sfânta, socotind cu cuget drept căci cu adevărat nu sunt dumnezei idolii cei neînsuflețiți și făcuți de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Și privind pe o fereastră a văzut cerul, și din fapturi înțelegând pe Făcătorul, a sfărâmat idolii tatălui său și i-a împărțit săracilor. Pentru aceasta a fost supusă la tot felul de chinuri de tatăl sau; a fost băgată în temniță, unde rămânând multă vreme fără mâncare, primea hrana îngerească și s-a tămăduit de durerile rănilor. După aceea a fost aruncată în mare, și de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasă la uscat de un înger. Aflând că este vie, a fost închisa în temniță din porunca tatălui său, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe muceniță la întrebare, și ea, mărturisind pe Hristos, a fost chinuită cumplit. Iar după Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Și apoi fiind lovită de slujitori cu sulițe, și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, la 24 iulie în Ucraina este cinstită Sfânta Olga Întocmai cu Apostolii. Sfânta Olga (890-925 – 969) a fost regent al Rusiei Kievene în locul fiului ei Sviatoslav din 945 până în 960. Datorită strămoșilor ei varegi, ea a fost cunoscută în slavona bisericească și ca Sfânta Helga. Este cunoscută pentru eliminarea drevlenilor, tribul care i-a ucis soțul, Igor din Kiev. Cu toate că nepotul ei Volodymyr I a convertit întreaga națiune la creştinism, datorită eforturilor sale de a răspândi creștinismul în Rusia Kieveană, Olga este venerată ca o sfântă în Biserica Ortodoxă cu epitetul „Întocmai cu Apostolii”, canonizarea ei având loc în anul 1547. În istoria Bisericii creștine de asemenea cinste s-au învrednicit doar cinci femei: Maria Magdalena, Întâia Muceniță Tecla, Mucenița Apfia, Luminătoarea Georgiei Nina și Împărăteasa Elena Întocmai cu Apostolii.
Semnele timpului din această zi se referă la starea vremii și la recoltă. Dacă e rouă în grădină, recolta de roșii nu va fi mare. De e zi însorită, va fi bogată recolta de cereale. De sunt mulți țânțari, la toamnă vor fi multe ciuperci. Dacă de pe copaci au început să cadă frunze, toamna va fi timpurie.
În prezent trebuie să se țină cont de faptul că în natură au avut loc schimbări esențiale și unele semne ale timpului nu mai sunt actuale.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com