Ucraina riscă să nu obțină următoarea tranșă de la FMI, în valoare de 1,3 miliarde de dolari, din cauza încetinirii procesului de implementare a reformelor de către Rada Surpemă de la Kiev – a declarat șefa Băncii Naţionale a Ucrainei, Valeria Gontareva, transmite korrespondent.net
„Dacă nu obținem următoarea tranșă, rezervele noastre vor începe să se topească în faţa ochilor. Şi tot ce am făcut în ultimii 2,5 ani, în care am stabilizat situația, am suplimentat rezervele şi am asigurat o stabilitate macroeconomică, va dispărea în fața ochilor noștri” – a afirmat guvernatoarea Băncii Centrale a Ucrainei.
În opinia Valeriei Gontareva, un obstacol în calea unei decizii pozitive a FMI în acest sens ar putea fi întârzierea de către Parlament a adoptării unui buget echilibrat, a unei reforme pentru sistemul de pensii și pentru domeniul agricol.