ZIUA DE NAŞTERE 20 AUGUST. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 20 august

20 august – Ziua managementului

Puncte forte: imaginativ, înţelegător, curajos.

Puncte slabe: tulburat, singuratic, evazionist.

Personalitatea în funcţie de ziua de naştere. Mihai Voropchievici: Nativii din a 20-a zi a lunii sunt empatici. Au abilităţi telepatice, empatice, incredibil de puternice poate chiar din copilărie, când începeau să se manifeste. Sunt niște puteri naturale și datorită lor vei descoperi că nu există nimic care să-ți aducă mai multă bucurie decât aceea de a-i ajuta pe cei care au nevoie. Aceștia sunt caracterizați de emoții profunde și vor petrece mult timp în analiza partenerului lor, înainte de a face pasul următor. Pot forma un cuplu cu persoanele născute în data de 1, 11, 20 și 29.

Oamenii născuți în ziua de 20 august sunt convinși de capacitățile lor de a controla aproape orice situație. Sunt extrem de preocupați de interesele grupului din care fac parte și vor face tot ce le stă în putință ca să asigure desfășurarea armonioasă a proiectelor în care sunt implicați. Pentru unele femei, asta poate însemna dedicarea față de familie și valorile căminului, pentru altele – coeziunea organizației lor sociale sau profesionale. Pentru bărbați, poate însemna călăuzirea familiei, la membrii căreia le place mai degrabă să se gândească ca la niște camarazi decât ca la niște supuși.

În activitatea profesională, poate fi vorba despre sfaturile pe care le oferă asociaților și prietenilor. Toți cei născuți în această zi știu că o bună cârmuire financiară a corabiei lor poate aduce multe beneficii și de aceea tind să fie pricepuți nu numai la câștigarea de bani, ci și la reușirea de achiziții bune și de investiții inteligente (mai ales atunci când este vorba despre frumusețea propriei lor locuințe, pe care adesea o prețuiesc mai mult decât orice).

Când lucrurile merg prost, au mare încredere în capacitatea lor de a repara sau vindeca. Pentru mulți, vindecarea poate să însemne orice, de la concilierea unor dispute până la ajutorul real acordat unei persoane iubite pentru a se însănătoși, folosind mijloace ce se întind de la rugăciuni la artele tradiționale și masaje. În această privință este bine să nu exagereze și să ajungă să creadă că puterile le sunt mai mari decât în realitate, ceea ce poate avea consecințe periculoase nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru cei apropiați.

Dovedesc de obicei o judecată sănătoasă, dar trebuie totodată să evite excesul de încredere în sine sau chiar orbirea în privința capacității de a recunoaște adevărul unei situații date. Întrebarea crucială este dacă sunt capabili să admită că au făcut erori, iar după aceea să-și corijeze metodele și punctele de vedere. Cei care pot să învețe din propriile lor erori (în general foarte mari), și să ia totul de la început, vor progresa enorm. Cei ce nu pot acest lucru sunt destinați să întâlnească dificultăți repetate, majoritatea cauzate în mod inconștient de ei înșiși, dar vor rămâne la fel de convinși ca întotdeauna de corectitudinea judecății lor.

Într-o bună zi, chiar și ei vor fi nevoiți să admită că au trăit o existență falsă, o iluzie.

SFATURI: Odată ce a fost recunoscut şi înţeles, trecutul poate fi uitat. Renunţă la el. Nu mai insista atât asupra anumitor lucruri. Azi poate fi un nou început. Caută în mod activ bucuria. Permite-ţi tot ceea ce este mai bun.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий