Sute de mii de manifestanți sud-coreeni cer la Seul demisia președintei

04_2

Un milion de persoane au luat parte la o manifestație cerând demisia președintei sud-coreene Park Geun Hye sâmbătă la Seul, potrivit organizatorilor, în timp ce poliția a estimat la 260.000 numărul protestatarilor față de președintă, implicată într-un scandal răsunător de corupție, informează Agerpres.

Aceasta este una dintre cele mai mari manifestații antiguvernamentale în Coreea de Sud după mai multe decenii. Ea a avut loc lângă reședința prezidențială, Casa Albastră. Președinta Park Geun Hye este acuzată că a permis unei prietene să influențeze decizii politice.

Proteste au fost de asemenea planificate în alte 30 de orașe din Coreea de Sud, precum și în 10 orașe din afara țării, inclusiv Statele Unite și Germania, potrivit postului public KBS.

Scandalul în care este implicată președinta sud-coreeană a scos mii de oameni în stradă după ce confidenta ei, Choi Soon Sil, a fost acuzată că a avut acces și a influențat afacerile de stat fără a deține un loc oficial în guvern.

Choi, în prezent în custodia poliției, este de asemenea acuzată că s-a folosit de influența ei pentru a strânge fonduri pentru fundații și a se îmbogăți personal.

Park și-a cerut scuze pentru a fi permis prietenei și confidentei sale să-i revizuiască discursuri și decizii personale. Dar scandalul de corupție i-a prăbușit popularitatea la 10% într-un recent sondaj.

Добавить комментарий