7 noiembrie în calendarul bisericesc și în cel popular

7 11 Ф 1

La 7 noiembrie, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Cuvios Lazăr din Muntele Galision, cel care multe minuni a săvârșit.   Sfântul Cuvios Lazăr  s-a născut într-un sat din apropierea Magnesiei (Asia Mică). Părinţii lui erau de neam bogat şi s-au îngrijit să-i ofere o educaţie aleasă. Încă din tinereţe îşi dorea nespus de mult să meargă la Ierusalim. S-a călugărit şi după ce s-a aşezat în diferite mănăstiri a intrat mai târziu în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina.  Aici a rămas şase ani, iar însuşi patriarhul Ierusalimului l-a hirotonit preot. Agarenii au năvălit apoi asupra mănăstirii, iar Cuviosul Lazăr s-a dus în Efes şi s-a aşezat în muntele Galision din apropierea cetăţii. Aici a zidit o nouă mănăstire în cinstea Sfintei Învieri. Cuviosul a mai trăit încă 15 ani în munte, săvârşind multe minuni. A trecut la cele veşnice la vârsta de 72 de ani.

De asemenea, este cinstit Sfântul Mucenic Teodot. El, împreună cu alți 30 de martiri, a suferit pentru credință în Melitina. Teodot și tovarășii săi au mărturisit creștinismul. Au fost capturați de păgâni și torturați pentru a renunța la credința lor. Cu toate acestea, creștinii au rămas rezistenți în fața tuturor amenințărilor. Apoi au fost decapitați cu sabia.

La 7 noiembrie, stil vechi, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Mucenici Marcian și Martirie. Ei au fost aleși să fie secretarii arhiepiscopului Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului și pe lângă aceasta Marcian era citeț (cântăreț), iar Martirie ipodiacon. Cei doi sfinți au trăit la Constantinopol sub împăratul Constanțiu al II-lea (337-361), care a susținut arianismul. Aceștia erau de origine nobilă și iubiți de toți pentru credința lor.

Semnele timpului pentru această zi prevestesc cum va fi iarna și chiar primăvara. În popor se spune căб dacă în această zi a nins, este un semn de belşug la recolta de cereale. Dacă plouă, ploioasă va fi întreaga lună noiembrie. Ceaţa de dimineaţă prevesteşte  că vremea se va încălzi. Dacă de pe copaci nu s-au scuturat toate frunzele, iarna va fi aspră. De e zi cu soare, primăvara va fi timpurie. De e zi fără precipitații, iarna va fi geroasă și cu viscole. Dacă până la această dată țânțarii continuă să zboare, iarna va fi târzie.

Trebuie să știm că în natură au avut loc mari schimbări și unele din aceste semne ale timpului nu mai sunt actuale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий